În contextul sărbătorilor religioase din acest sfârșit de săptămână, polițiștii împreună cu celelalte structuri ale M.A.I din teritoriu, vor fi la datorie, pentru ca Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

În zilele de 24 și 25 aprilie, aproximativ 300 de polițiști vor acționa în tot județul, atât cu scopul prevenirii faptelor antisociale, cât și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS COV-2.
Se vor avea în vedere în special zonele lăcașelor de cult, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase, precum și pentru respectarea măsurilor impuse de autorități.

Vor fi la datorie în această perioadă, polițiștii din structurile de ordine publică, poliţiştii de la structurile de poliție rutieră, iar în cadrul activităților sunt angrenați și polițiști din alte structuri: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Se va acționa în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru prevenirea faptelor antisociale.

Pe drumurile publice, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere.

,,Reamintim că purtarea corectă a măștii de protecție în toate spațiile publice este obligatorie, inclusiv în zona lăcașurilor de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

Manifestați o atitudine preventivă, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome.

Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit și urăm la mulți ani tuturor sărbătoriților!’’, au declarat cei de la IPJ Arad. 

Recomandările redacției