carneIPJ Arad a organizat mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor pe linia producerii şi comercializării de produse din carne. În urma controalelor, au fost confiscate peste o tonă şi jumătate de carne şi produse din carne. „În cadrul unor acţiuni privind prevenirea şi combaterea ilegalităţilor pe linia producerii şi comercializării de produse din carne, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au depistat şi reţinut peste o tonă şi jumătate de carne şi produse din carne, în valoare de 20.188 lei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce.
În cadrul verificărilor efectuate la un depozit autorizat, respectiv carmangerie, din municipiul Arad, precum şi la mai multe unităţi din Piaţa Obor, poliţiştii însoţiţi de către medici veterinari au constatat mai multe nereguli privind legalitatea actelor de comerţ cu astfel de produse, astfel încât au aplicat sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.12, din 1990, în valoare de 2.000 lei.
Au fost reţinute în vederea confiscării 1.529 de kilograme de carne şi produse finite din carne, 76 kilograme de condimente, 211,5 kilograme de carcasă porc, 463 kilograme de piese de tranşare carcasă, 133 kilograme de pastă de mici şi 634 kilograme de preparate-mezeluri.
(C.G.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției