actiuneaPeste 1200 de poliţişti arădeni au participat, în perioada 12 – 16 martie, la acţiuni având ca scop asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională.

„În acest sens, colegii mei de la investigaţii criminale, ordine publică, investigarea fraudelor şi poliţişti rutieri au organizat acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi depistarea, identificarea  şi tragerea la răspunderea celor care încalcă legea sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere”, ne informează comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

 Amenzi de peste 50 de mii de lei

În cadrul acestor acţiuni au fost aplicate 1700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de  50.6145 lei, valoarea  bunurilor confiscate fiind de 36.274 de lei. De asemenea, au fost constatate 60 de infracţiuni, din care 22 de natură judiciară, 11 economico – finaciare, patru la regimul armelor şi muniţiilor şi 19 la regimul circulaţiei rutiere.

În această perioadă, poliţiştii arădeni au depistat 22 persoane bănuite că au comis infracţiuni,  trei dintre acestea fiind reţinute şi şase arestate.

Comisar Camelia Tuduce ne mai precizează: „Au fost depistate şi reţinute trei persoane urmărite  naţional. Colegii mei au mai depistat şi reţinut şase arme deţinute ilegal, din care trei erau letale, dar şi 181 de cartuşe. Au fost verificate şi sute de autovehicule, iar, pentru neregulile constatate, 71 de conducători auto au rămas fără permise de conducere, iar 20 – fără certificate de înmatriculare”.

Recomandările redacției