transportPe raza oraşului Sebiş, poliţiştii au depistat în trafic un transport ilegal de animale. Oamenii legii au identificat şi oprit, un autovehicul în care erau transportaţi ilegal, 28 de purcei. Autovehiculul marca Ford Tranzit, condus de către Valentin E., de 20 ani, din judeţul Dâmboviţa, a fost depistat pe raza oraşului Sebiş, iar la controul efectuat s-a constatat că transportatorul nu deţinea documente legale necesare pentru au astfel de transport. Bărbatul a fost sanctionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
Poliţiştii au mai depistat două transporturi ilegale de material lemnos. În cadrul unei acţiuni desfăşurate ieri, pe DN 7, poliţiştii Compartimentului Silvic au depistat două transporturi de material lemnos.
Georgel B., din Săvîrşin a fost de­pistat în timp ce transporta, spre Ungaria, cu o autoutilitară marca Iveco, cantitatea de şase metri cubi de lemn foc, specia cer şi gârniţă, fără ca materialul să corespundă din punct de vedere cantitativ cu cel trecut pe avizul de însoţire prezentat la control.
De asemenea, a fost depistat Iştvan V., din Ungaria, care transporta, cu o autoutilitară, cantitatea de opt metri steri lemn de foc, specia jugastru, tei, cer, salcîm şi carpen , care nu corespundea cu speciile înscrise în avizul de însoţire prezentat la control. „Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 171, din 2010, cu suma de 5.000 de lei, iar materialul lemnos în valoare de 1.700 de lei, a fost reţinut în ve­derea confiscării”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce.
Claudia Gavra

Recomandările redacției