controalePoliţiştii au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale, în urma unor controale efectuate la firmele care comercializează şi transportă produse de panificaţie. În cadrul acţiunilor pentru verificarea legalităţii activităţilor de achiziţii şi  comercializare a produselor de panificaţie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Arad au aplicat, sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.000 de lei.
Poliţiştii arădeni au depistat la trei societăţi comerciale, din oraşele Pâncota şi Sântana, mai multe nereguli, astfel încât au fost reţinute în vederea confiscării, peste 1.200 de pâini şi alte produse din panificaţie, care erau transportate fără documente legale de provenienţă. Totodată, a fost depistată cantitatea de aproximativ 2.100 de kilograme de făină, care a fost introdusă în circuitul  comercial fără ca administratorul societăţii să poată justifica, consumul acesteia. De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat şi două autoutilitare care au fost depistate în trafic transportând pâine şi produse de panificaţie, fără documente legale. Valoarea mărfurilor reţinute de către poliţişti este în valoare de peste 81.000 de lei. „Reamintim faptul că, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, la data de 1 septembrie au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Întreaga cantitate de produse a fost confiscată de poliţişti.
(C.G.)

Recomandările redacției