Polițiștii au oferit măști călătorilor, în stația CF Arad

0
228

În timpul carantinei, viața s-a desfășurat puțin mai încet, fără grabă. Totuși, aceasta nu s-a oprit. Chiar dacă autoritățile ne sfătuiesc să evităm pe cât posibil mijloacele de transport în comun, cei care fac naveta între casă și locul de muncă sunt nevoiți să se deplaseze cu aceste mijloace, fie ele trenuri sau autobuzuri.

Pentru a-i informa pe călători și pentru a le atrage atenția asupra importanței purtării măștii, polițiștii de prevenire, împreună cu cei ai Serviciului Județean Poliție Transporturi Arad,au desfășurat marți o acțiune preventivă în stația CF Arad.

Polițiștii au oferit măști de protecție călătorilor și i-au informat cu privire la pericolele la care se expun dacă nu respectă regulile privind prevenirea transmiterii virusului.

Aproximativ 150 de persoane au fost consiliate în cadrul acestei activități, urmând ca în perioada următoare să fie desfășurate si alte acțiuni de acest gen, pentru protejarea călătorilor care se deplasează cu trenul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.