Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat care conducea un autoturism marca Mercedes, în valoare de 85.000 lei, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Germania. Luni, 12 martie 2018, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră la ieşirea din ţară, Laurenţiu M., în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul pe raza județului Gorj, conducând un ansamblu rutier format dintr-un autoturism cu care tracta o platformă pe care era transportat un autoturism marca Mercedes.
În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport de pe platformă figurează ca „bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania, din data de 21.02.2018. Faţă  de  cele constatate, şoferul a declarat că autoturismul este al unui prieten care l-a rugat să îl ducă în Germania la firma de leasing pentru că nu mai poate să plătească ratele. „Mijlocul de transport, în valoare de 85.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăi­nuire, urmând ca la finalizarea cer­ce­tărilor să fie dispuse măsurile legale”, au declarat reprezentanții Serviciului Teri­torial al Poliției de Frontieră Arad.
(C.G.)

Recomandările redacției