În septembrie 2017, Avram Florin a fost condamnat de Tribunalul Arad la 2 ani de închisoare cu executare, iar Paladie Bogdan Lazăr, Mărginean Ovidiu și Poenaru Costel, la câte un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Timișoara a schimbat pedepsele, astfel că Avram Florin a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare, iar Paladie Bogdan Lazăr și Poenaru Costel la doi ani de închisoare cu suspendare. În cazul lui Ovidiu Mărginean, s-a dispus pedeapsa de 1 an și zece luni de închisoare cu suspendare. Conform soluției Curții de Apel Timișoara: „În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b din Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă: de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 91 şi 92 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului Avram Florin, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani„. Sentința este definitivă. Ceilalți 14 polițiști de frontieră acuzați de DNA, de aceeași infracțiune de luare de mită, sunt judecați în alt dosar. „În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 17 august – 6 decembrie 2016, inculpatul Avram Florin, comisar de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, a pretins și primit de la două persoane (oameni de afaceri) sume cuprinse între 150 euro și 41.000 euro și alte bunuri, pentru a permite introducerea în România a unor produse care nu aveau documente justificative. În unele situații, inculpatul a pretins foloasele respective pentru influențarea polițiștilor de frontieră și a vameșilor de la granița cu Serbia și Ungaria, astfel încât aceștia să permită intrarea, în România, a unor T.I.R. – uri cu țigări de contrabandă și cu anvelope uzate. În același context și în același scop, în perioada 29 august – 12 decembrie 2016, ceilalți 17 inculpați au pretins și primit de la aceleași persoane, în legătură îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, mai multe sume de bani, în total peste 800 euro„, se arată într-un comunicat al DNA.
A1 167
Sărbătoarea Vinului la Șiria, un eveniment la înălțime (galerie foto, video)
citește mai mult »