Polițiștii de imigrări din Arad, cu sprijinul jandarmilor arădeni, desfășoară, astăzi, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 15 cetățeni străini, aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor se va institui măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

„Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad continuă activitățile de îndepărtare a cetățenilor străini care nu își mai justifică șederea în țara noastră, prin noi misiuni.

Astfel, astăzi,  28 mai, polițiștii de imigrări organizează o activitate de îndepărtare sub escortă pentru 15 cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, din Pakistan, Afganistan, Siria, Bangladesh și Maroc, aflați în custodie publică”, au transmis reprezentanții IGI.

Cetățenii străini au intrat recent în țara noastră, fiind depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Dintre aceștia 10 au solicitat o formă de protecție internațională statului român, cererile lor fiind respinse în procedura de azil ca nefondate, iar ceilalți se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării.

Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.

Astăzi, la finalizarea demersurilor, cele 15 persoane sunt conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

 

Recomandările redacției