În contextul minivacanţei de Anul Nou, Poliţia Rutieră recomandă parti­cipanţilor la trafic să respecte regu­lile de circulaţie, semnificaţia indica­- toarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie.
„Maşina trebuie echipată co­respunzător. Prevederile legale interzic circulaţia autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile pu­blice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face vreo referire la o dată calendaristică. Precipitaţiile abundente pot influenţa negativ desfăşurarea traficului rutier, de aceea şoferii trebuie să acorde o atenţie deosebită. Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor, când partea carosa­bilă este umedă sau acoperită cu polei, gheaţă, mâzgă sau are îmbră­cămintea din piatră cubică”, infor­mează Poliţia Arad
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schim­barea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
„Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi. În toată această perioadă, poliţiştii rutieri  arădeni vor acţiona pe şoselele naţionale şi judeţene pentru a fluidiza traficul rutier şi pentru a preveni producerea accidentelor rutiere”, se mai arată în comunicatul de presă.
Dacian Don

Recomandările redacției