Inspectorul-șef al IPJ Arad, comisarul șef Ioan Tamaș a prezentat bilanțul IPJ pentru anul trecut, dar și pentru primele două luni ale acestui an. Totodată, a fost prezentat noul purtător de cuvânt al instituției, Adina Maria Aconstantinesei, care are gradul de inspector de poliție și care, alături de agent șef adjunct Claudia Iuga, va activa la Biroul de Presă al IPJ.
Creștere alarmantă a
infracționalității juvenile
Anul 2018 a fost unul încărcat pentru cei de la Inspectoratul Județean de Poliție, aceștia confruntându-se cu aproape 500 de infracțiuni stradale, peste 61% din ele fiind comise pe raza municipiului Arad.
Furturile au fost în creștere în primele două luni ale 2019, fiind înregistrate 104 de cazuri, cu aproximativ 30 mai multe față de lunile ianuarie-februarie a anului 2018.
Valul de impresii a fost că infracțiunile au fost săvârșite de către foști condamnați, mai ales de când cu recursul compesatoriu, dar lucrurile stau mai rău de atât, în majorita­tea furturilor din automobile, care sunt în ca­pul listei infracțiunilor, făptașii sunt minori.
Infracționalitatea juvenilă poate fi cauzată de mediul necorespunzător în care crește un copil, probleme în familie, ceea ce îl duce la un comportament deviant, precum și infuența negativă a unui grup de prieteni, anturajul în care minorul intră fără să cu­noască consecințele.
„În cazul furturilor, infractorii sunt majoritatea minori, din nefericire sunt minori sub 14 ani și nu putem să luăm nicio măsură. Am audiat mai multe gru­puri infracționale de acest gen dar nu putem lua măsuri nici față de părinții care își lasă copii să săvârșească fapte de natură penală. Nu există posibiliatea unei pedepse deoarece familiile din care provin copii aceștia sunt familii dezorganizate și sărace. Din această cau­ză, au existat cazuri în care copilul proaspăt ieșit de la poliție, a mai spart un autoturism”, a declarat șeful IPJ Arad, comi­- sarul şef Ioan Tamaş. Serviciul de furturi auto al instituției a fost reorganizat pentru combaterea acestui fenomen.
Infracțiuni în școli
Dacă minorii sunt făptașii multora dintre faptele penale la nivelul municipiilor, și în cadrul formal al învățământului, aceștia crează probleme.
În cadrul anului școlar 2017-2018 au fost săvârșite un total de 24 de infracțiuni, 18 în liceele arădene, 3 în școli generale și alte 3 în jurul perimetrului școlar.
Cifrele sunt alarmante, iar autoritățile de multe ori sunt legate de mâini, împiedicați de legile ce protejează minorii să acțio­neze în vreun fel.
Pentru rezolvarea acestei mari probleme, este nevoie de implicarea Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Arad.
Mai puține sesizări penale
La nivelul judeţului, în anul 2018 se men­ține tendința de scădere a sesizărilor de natură penală, fiind sesizate 8.616 fapte, cu 1,53% mai puține față de anul 2017, când au fost sesizate 8.750 fapte, scădere înre­gistrată pe palierele judiciar și altă natură, în timp ce sesizările de natură penală privind fapte economico-financiare cresc. Urmărind evoluţia infracţionalităţii total sesizate în ultimii 9 ani, respectiv perioada 2010-2018, rezultă un trend general descrescător. Astfel în perioada menționată, sesizările de natură penală au scăzut în raport cu anul 2010 cu 4.206 fapte, respectiv cu 32,80 %.
Scădere dramatică a tâlhăriilor
Obiectivul principal a fost identificarea cauzelor şi condiţiilor favorizatoare comiterii infracţiunilor de furt, tâlhărie, înşelăciuni şi fals, modului de acţiune al infractorilor, cercetarea cazurilor complexe şi tragerea la răspundere penală infractorilor.
La infracţiunile sesizate contra patrimoniului, în anul 2018 raportat la 2017, se constată continuarea trendului de scădere, fiind sesizate cu 195 mai puține fapte (de la 4.196 la 4.001), respectiv 4,65%.
Sesizările privind infracțiunile de furt au înregistrat o scădere cu 3,47% (95 fapte), fiind sesizate 2.641 furturi față de 2.736 în 2017. Furturile reprezintă 66,01% din totalul infracţiunilor contra patrimoniului, 50,83% din totalul infracţiunilor judiciare, respectiv 30,65% din totalul infracţiunilor înregistrate la nivelul inspectoratului.
Pe genuri, s-au înregistrat ușoare creşteri la furturile din societăţi comerciale, din autovehicule, de animale și la furturile de și din case de bani, respectiv scăderi la furturile din locuițe, din curți, anexe gospodărești. Au scăzut foarte mult infracțiunile de tâlhărie, cu 41 %,, de la 61 astfel de fapte înregistrate în anul 2017, la 36 în anul 2018 (1 cu legarea victimei, 2 cu autori mascaţi, 15 prin smulgere).

Recomandările redacției