Polițiștii locali îi reiau în vizor pe cei care parchează pe trotuare

0
279

Deși vremea bună nu a revenit încă, relaxarea măsurilor de prevenire a pandemiei și apropierea verii au determinat intensificarea traficului pietonal, în special în zona centrală a orașului și în proximitatea centrelor comerciale. În acest sens polițiștii locali au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care parchează blocând trotuarele. Problemele întâmpinate de pietoni se amplifică în cazul părinților care transportă copii mici în cărucioare, al persoanelor cu dizabilități locomotorii sau de vedere. Aceștia se expun suplimentar când sunt nevoiți să circule pe carosabil, în proximitatea autovehiculelor aflate în deplasare.

Acțiunile polițiștilor locali au vizat tocmai zonele cele mai problematice din municipiul Arad, unde cetățenii au semnalat numeroase încălcări ale codului rutier privind oprirea pe trotuar. Drept urmare, au fost aplicate 68 amenzi în valoare de 17.690,00 lei pentru nerespectarea Art.142 lit.N) din OUG 195/20012 R – privind circulația pe drumurile publice referitoare la imobilizarea neregulamentară a autovehiculelor.

„Pentru perioada următoare, polițiștii locali au în vedere pistele de biciclete și spațiile din proximitatea parcurilor, terenurilor de joacă și bazelor sportive unde, de asemenea, va surveni o creștere majoră a traficului pietonal și pe două roți. Plasarea echipajelor DGPL va lua în considerare și datele furnizate de colegii din Poliția Română referitor la zonele cu o frecvență mai ridicată a accidentelor rutiere determinate de circumstanțe ce pot fi influențate de exercitarea atribuțiilor din teren ale polițiștilor locali (parcări neregulamentare, accesul interzis, conduita pietonilor, bicicliștilor etc.).

Pentru a fi evitate situațiile neplăcute de sancționare a șoferilor contravenienți, DGPLA apelează la empatia acestora în relația cu pietonii și bicicliștii ce sunt pe cale să revină în număr mare pe domeniul public”, au transmis cei de la DGPL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.