Sergiu Mârza așteaptă hotărârea instanței de apel în dosarul contrabandei cu țigări, după ce a fost condamnat deja la închisoare cu executare în primă instanță. Însă, între timp, pentru a-și reduce pedeapsa, el a încercat un artificiu și a vrut să inducă în eroare organele de urmărire penală, în cazul unei dețineri ilegale de armă, pe care el a pus-o la cale.

Astfel, în cursul zilei de miercuri, 17 iunie, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad dosarul în care Mârza, împreună cu alți trei inculpați sunt judecați pentru inducere în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ștergerea marcajelor de pe o armă. Dosarul este în fază de cameră preliminară, urmând să fie stabilit primul termen pentru judecata pe fond.

La sfârșitul lunii trecute, agent șef adjunct Sergiu Mârza, de la Rutieră, care a primit o condamnare de 5 ani de închisoare pentru că a fost prins în flagrant cu peste 100.000 de țigări de contrabandă, a ajuns din nou în spatele gratiilor, fiind reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Mârza a încercat să își reducă din pedeapsă, mergând la Poliție și spunând că are informații despre o armă deținută ilegal. Însă, în cele din urmă, a ieșit la iveală că inițial, Mârza a deținut o armă căreia i-a șters marcajele, a vândut-o unei persoane care la rândul ei a comercializat-o altcuiva. Când polițistul a mărturisit detalii despre identitatea noului deținător, organele de ordine au pus cap la cap povestea agentului, astfel că au ajuns la concluzia că a încercat să-i inducă în eroare prin spusele sale. Urmează ca instanța de apel să decidă pedeapsa pe care Sergiu Mârza o va executa în dosarul contrabandei cu țigări.

Este inculpat pentru trei infracțiuni – inducere în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ștergerea marcajelor de pe o armă. Începând de astăzi are calitatea de inculpat. De asemenea, el a fost reținut pentru 24 de ore”, ne-au declarat la vremea respectivă, surse judiciare.

Recomandările redacției