poloMedaliată cu bronz în ediţia recent încheiată a Superligii Naţionale de polo, AMEFA nu îşi permite să se înscrie în cupele europene.
Cu un lot tânăr şi în continuare cu o situaţie financiară dificilă, echipa arădeană traversează fiecare vară în speranţa unor vremuri mai bune. Cei 150.000. de lei veniţi de la Primărie sunt bineveniţi, dar în raport cu rezultatele obţinute de alte echipe, AMEFA se poate considera dezavantajată. „La ce situaţie avem noi, banii de la Primărie ne ajută, ne-ar fi foarte greu fără ei. Dacă ne raportăm însă la ordinea rezultatelor celorlalte echipe, în opinia mea nu e ok deloc. UTA primeşte 500.000. de lei şi e în Divizia B, iar echipei de rugby, şi ea divizionară secundă, i s-au aprobat 140.000. de lei. Va mai fi o sesiune la Primărie, dar din câte ştiu doar pentru copii şi juniori, plus, sperăm, un ajutor din partea Consiliului Judeţean. Nu se pune problema să ne înscriem în cupele europene”, ne-a declarat Cristian Cosma.
Vacanţă până în 29 iulie
AMEFA se află în vacanţă până pe 29 iulie, dată la care poloiştii arădeni se vor reuni. În lipsa unor certitudini, nu se ştie mare lucru despre programul de pregătire, dar nici despre posibile veniri sau plecări.
„La ora asta nu ştiu nimic să vă spun sigur. Există şi la noi restanţe, unii băieţi sunt nemulţumiţi, iar viitorul acestei generaţii, zic eu de viitor, depinde de ce se va oferi din punct de vedere financiar. Avem doi jucători convocaţi la lotul mare, de seniori, alţi câţiva la naţionala de juniori, deci valori există. La nivel de lot, până în prima etapă a viitorului campionat, nu pot să spun cu siguranţă că nu pleacă nimeni”, mai spune Cosma.

Recomandările redacției