poloSezonul 2013-2014 al Superligii Naţionale de polo se va desfăşura după un sistem complet schimbat faţă de sezoanele precedente, renunţându-se la etapele săptămânale. Astfel, cele opt echipe se vor întrece în cadrul a două turnee, în care se va juca fiecare cu fiecare. Primul turneu este programat la Oradea, de mâine până duminică, iar al doilea la Bucureşti, în luna octombrie. Superliga se va separa apoi în cele două grupe valorice, locurile 1-4, respectiv              5-8. În continuare, în fiecare grupă va­lorică se vor disputa câte patru turnee finale, urmând ca echipele de pe locurile 3-4 şi 5-6 să dispute meciuri de calificare în play-off, unde vor accede formaţiile învingătoare, plus cele de pe locurile 1-2 din prima grupă valorică. La fel ca şi în anii trecuţi, în play-off se va juca semifinale, finala mică şi finala mare.
Sistem complet schimbat:
accederea în play-off, mai dificilă
Primul turneu al Superligii va începe mâine, la Oradea şi va conta pentru ediţia 2013 a Cupei României. Se va juca în sistem turneu, iar echipele clasate pe locurile 1 şi 2 îşi vor disputa finala Cupei. AMEFA Arad va debuta în noul sezon în compania celor de la Dinamo Bucureşti, meci programat mâine de la ora 18:30, pentru ca apoi elevii lui Cristian Cosma să înfrunte, pe rând, Rapid, miercuri cu începere de la ora 12.15, Crişul Lancetti Oradea, miercuri de la ora 17:15, Sportul Studenţesc, joi de la ora 17:15, CSM Digi Oradea, vineri de la ora 09:00, Poli Cluj, tot vineri de la ora 16:00 şi Steaua, sâmbătă cu începere de la 11:30. Finala Cupei României este programată duminică, 22 septembrie, de la ora 11, între ocupantele primelor două locuri ale clasamentului.

Recomandările redacției