Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (54 WTA) a câştigat sâmbătă finala probei feminine de simplu a turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi,
6-4, 6-1, pe americanca Sofia Kenin (6 WTA), a patra favorită a competiţiei, după o oră şi 24 de minute.
Swiatek (19 ani) a început finala în forţă şi a condus cu 3-0, dar Kenin (21 ani), campioana de la Australian Open, a revenit şi a egalat, 3-3.
Poloneza a câştigat două ghemuri la rând şi a ratat o minge de set la 5-3, însă Kenin a reuşit break-ul, însă nu a putut-o împiedica pe Swiatek să se impună cu 6-4.
În setul al doilea, Kenin a luat primul ghem, contra serviciului, dar apoi Iga Swiatek a reuşit o serie de senzaţie, cu şase ghemuri la rând (6-1). Swiatek va urca pe locul 17 în lume după acest succes.
De remarcat că Swiatek a mai învins-o pe Kenin la Roland Garros, în 2016, în turul al treilea, însă la junioare. Palmaresul polonezei cuprinde un titlu de campioană la Wimbledon, în 2018, la junioare.
Swiatek, care furnizase o mare surpriză în optimile de finală, eliminând-o pe românca Simona Halep, numărul doi mondial şi principala favorită (6-1, 6-2), a obţinut primul titlu de Mare Şlem din carieră.
Acesta a fost şi primul turneu câştigat de poloneză la senioare, după ce a mai jucat o finală WTA la Lugano, anul trecut.
Swiatek este prima poloneză care cucereşte un titlu de Mare Şlem, înaintea ei Jadwiga Jedrzejowska jucând trei finale (Wimbledon şi US Open în 1937, Roland Garros 1939) şi Agnieszka Radwanska una (Wimbledon în 2012).
Ultima jucătoare care a câştigat titlul la Roland Garros fără a ceda un set a fost belgianca Justine Henin în 2007. Swiatek este cea mai slabă clasată câştigătoare a turneului de la Paris începând din 1975.
Sursa: Agerpres 

Recomandările redacției