În ultimele patru zile, peste 115 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

În afara acestor situații, pompierii militari arădeni au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație dar și la două intervenții privind salvarea animalelor. 

Pentru cunoașterea permanentă a raioanelor de intervenție și a obiectivelor, au fost executate trei exerciții. 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.    

,,Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Informați-vă asupra măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naționale de pregătire: https://fiipregatit.ro”, au declarat reprezentanții ISU Arad. 

Recomandările redacției