Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în acest sfârșit de săptămână 82 misiuni de intervenție în teren după cum urmează:

Un număr de 69 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

11 misiuni de stingere și intervenție, din care:


Din cele 11 incendii, două s-au manifestat la case și anexe și șapte la vegetație uscată, resturi vegetale și două la agenți economici; o misiune descarcerare; o misiune de salvare a persoanelor căzute și rămase blocate la înălțime.

Recomandările redacției