Pompierii arădeni au intervenit la zeci de incendii în decursul anului trecut

0
428
pompieri
Pompierii au lucrat la „foc automat”

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au acţionat în zeci de misiuni de stingere a incendiilor pe raza judeţului, în anul ce s-a încheiat. Pompierii au lichidat focare declanşate la vegetaţie uscată, în centre comerciale, la autovehicule sau la locuinţe. De menţionat este incendiul izbucnit în decembrie la un mall din municipiul Arad, care a fost cu… repetiţie. Pompierii arădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu în centrul comercial Galleria Mall, unde zeci de persoane au fost evacuate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul s-a produs în holul principal de la primul etaj, unde se instala un tobogan din plastic susţinut de o schelă metalică.

La un interval de două ore după intervenţia pompierilor, un alt incendiu a izbucnit la acoperiş, la instalaţiile de climatizare şi evacuare a aerului. În urma focarului declanşat la primul etaj, cei de la Mall au maximizat evacuarea aerului, pentru a scoate fumul produs în urma primului incendiu, moment în care, instalaţia de climatizare a luat foc. Incendiul a fost lichidat, în scurt timp.

Incendiu pe zece hectare

Un incendiu de proporţii, declanşat în 20 martie, în apropiere de celebra deja pădure din Nadăş, putea să provoace un adevărat dezastru. Pentru limitarea flăcărilor şi pentru stingerea incendiului, peste 20 de pompieri au luptat mai bine de opt ore în condiţii extrem de dure.

„A ars vegetaţie uscată pe mai bine de zece hectare. A fost o situaţie extrem de dificilă, cu atât mai mult cu cât erau mai multe focare pe un versant, iar acestea s-au extins până la litiera pădurii. Am intervenit cu mai mulţi ofiţeri şi 20 de pompieri de la Garda 1 de Intervenţie Ineu, dar la operaţiunea de stingere au participat şi angajaţii ocolului silvic privat pe raza căruia s-a produs incendiul”, ne-a declarat căpitan George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” din Arad.

Zona unde a avut loc incendiul este una extrem de greu accesibilă, fiind pe un versant, iar pompierii au fost nevoiţi să abandoneze maşinile de intervenţie la poalele dealului şi să meargă la pas, folosind pentru limitarea şi stingerea flăcărilor mijloace destul de rudimentare: lopeţi şi mături.

Un autovehicul a izbucnit în flăcări

Un incendiu a izbucnit, în 27 octombrie, la un autoturism parcat pe strada Iuliu Maniu. Pompierii au fost sesizaţi la numărul de urgenţă 112, deplasându-se la faţa locului şi stingând incendiul în doar câteva minute. Se pare că a fost vorba despre un scurtcircuit electric, care a propagat flăcările la motor şi la partea din faţă a autoturismului, însă extinderea la restul autovehiculului a fost oprită de pompieri, care au stins incendiul în cinci minute şi l-au lichidat în aproximativ un sfert de oră.

Casă în flăcări, la Roşia Nouă

O casă în construcţie a luat foc, în 17 septembrie, la Roşia Nouă, comuna Petriş. Pompierii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, intervenind pentru lichidarea incendiului.

Căpitan George Pleşca, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad, ne-a declarat că, pentru stingerea incendiului „s-a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă de la Garda II Birchiş. Au ars 30 de metri pătraţi de acoperiş”.  Flăcările au fost stinse în aproximativ o oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.