Miercuri, 28 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad a sărbătorit „Ziua Protecţiei Civile”. Prin expresia „Protecţia civilă” se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau a catastrofelor şi s-o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia (art. 61 din cuprinsul Convenţiilor de la Geneva din 2 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate). La 28 februarie 1930, prin Înalt Decret Regal nr. 468 se aprobă Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, considerat actul de naştere al Protecţiei Civile. Regulamentul este de inspiraţie franceză şi a fost pus în aplicare începând cu 23 martie 1933, când a fost publicat în M.O. nr. 69/23.03.1933.

Începând cu 17 ianuarie 1952 se înfiinţează „Apărarea Locală Antiaeriană”, devenită în 1978 „Apărarea Civilă”. În această perioadă se emit: Decretul nr. 96/1975 privind asigurarea intervenţiei în caz de accident nuclear şi Decretul nr. 140/1978 privind organizarea activităţii pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, incendiilor sau catastrofelor de mari proporţii. Legea nr. 2/1978 privind apărarea civilă în România arată că aceasta este parte componentă a sistemului naţional de apărare şi trebuie să asigure pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei pentru desfăşurarea normală a activităţilor economice şi sociale, precum şi pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale de orice natură, sau în alte situaţii speciale. Din iunie 1995, Protecţia Civilă, termen nou, conform convenţiilor internaţionale, constituie o componentă importantă de forţe de protecţie destinate desfăşurării acţiunilor de apărare a ţării. Începând cu 15 decembrie 2004, prin unirea Inspectoratelor Judeţene de Protecţie Civilă şi Grupurile de Pompieri au luat fiinţă Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă. Unitatea nou înfiinţată a preluat toate atribuţiile protecţiei civile. Cu ocazia zilei „Protecţiei civile”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad organizează ceremonialul militar și Ziua Porţilor Deschise.

Recomandările redacției