Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș ” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în acest această perioadă 473 misiuni de intervenție în teren.

Dintre acestea au fost 398 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

Următoarele 65 misiuni au fost destinate stingerii și intervenției, din care: 16 s-au manifestat la case și anexe, două incendii la autoturisme, o misiune de sprijin pentru ISU Timiș, 46 la vegetație uscată/resturi menajere, două misiuni pentru salvarea animalelor, două misiuni umanitare, una pentru asanare muniție și cinci misiuni de recunoaștere în teren.

În prima jumătate a lunii martie, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 46 de incendii de vegetație uscată.

Misiunile pompierilor au fost extrem de dificile deoarece unele zone erau greu accesibile pentru autospecialele de intervenție, iar vântul puternic favoriza propagarea rapidă a focului la vecinătăți.

Arderea vegetaţiei uscate provoacă multe efecte negative solului. În primul rând, odată cu arderea resturilor vegetale, se distruge şi microfauna folositoare de la suprafaţa solului. Din păcate aceasta este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.

Recomandăm cetățenilor să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața”, au declarat reprezentanții ISU Arad.  

Reamintim cetăţenilor că este interzisă aruncarea la întâmplare a ţigărilor, chibriturilor sau a altor obiecte aprinse, precum şi faptul că focurile în aer liber cum sunt cele pentru arderea miriştilor, tufărişurilor, stufului sau a vegetaţiei ierboase, nesupravegheate sau efectuate pe timp de vânt puternic, pot degenera în incendii de proporţii cu efecte grave asupra securităţii vieţii şi a bunurilor.

În cazul în care observați producerea unui eveniment care poate pune în pericol viața și bunurile materiale ale cetățenilor, sunați imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24.

Recomandările redacției