Pomul se cunoaște după roade, iar primarul gospodar – Ioan Guțu – după realizări

0
136

Deseori, zicala românească „pomul se cunoaște după roade“ se adeverește. Acest lucru poate fi observat încă de la intrarea într-o comunitate, dacă primarul a făcut ceva pentru oamenii care i-au dat votul.
De multe ori mi s-a întâmplat, când am intrat într-o comunitate, să am un sentiment de pustietate. Parcă acea localitate era goală, pustie. Și cu cât avansam, îmi dădeam seama că e mai bătută de soartă. Dar să știți că în ciuda acestui fapt, pe aceiași primari i-am găsit pe același scaun de primar. Și aici m-aș referi, să nu fiu chiar rău, la primari din zona Văii Crișului Alb. Parcă îmi este rușine să îl și felicit, când văd că i s-a scurs un mandat și nu se vede nimic în urma sa. Dar parcă așa le place și la alegători: să se văcărească pe la colțuri. Dar, asta este…
Comuna Birchiș se poate lăuda cu un primar gospodar
Revin la zicala mea, că „pomul se cunoaște după roade, iar omul după fapte“ și spun că oricât te-ai bate cu pumnul în piept, ca și candidat la funcția de primar, dacă oamenii nu te apreciază pe tine și munca ta, atunci nu vei rezolva nimic. „Eu vă spun că de cei 25 de ani, de când sunt primar, nici în cele șapte campanii electorale nu mi-am făcut nici măcar o poză. Nici măcar la sora mea nu m-am dus să îi spun să mă voteze. Cetățeanul te analizează, iar cei din comunitatea pe care o conduc știu că niciodată nu mi-am încălcat vreo promisiune“, ne-a declarat primarul Ioan Guțu.
Primarul din Birchiș ne-a mai destăinuit că „vin foarte mulți oameni care nu se înțeleg, de la proprietăți sau din alte motive. Chiar dacă am dori foarte mult să îi ajutăm, acest fapt ne depășește. Nu ne ferim însă niciodată de la a oferi omului măcar o sugestie sau chiar îl îndrumăm spre rezolvarea problemei . Pentru acești oameni, contează foarte mult acest gest“.
Trebuie să faci un om să înțeleagă, iar promisiunea să fie promisiune. Mai sunt situații unde unii cetățeni te taxează la primul mandat, „dar din moment ce am parcurs un timp de șapte mandate, înseamnă că cetățenii au încredere în mine și în aparatul administrativ pe care îl conduc. Până la urmă, faptele sunt cele care vorbesc“, mai spune primarul Ioan Guțu.
În mandatul pe care tocmai l-a încheiat, primarul Ioan Guțu, alături de echipa sa, a modernizat sediul primăriei. Și să vă spun încă ceva: în fiecare birou este numai câte o persoană. Excepție face departamentul unde se plătesc taxele și impozitele, unde sunt două persoane, dar care sunt situate la o distanță apreciabilă. Sediul primăriei este o clădire veche, de peste o sută de ani.
„Când am venit în administrație, oglinda activității a reprezentat-o instituțiile publice: primăria, școala, dispensarul uman și cel veterinar. Primăria este însă cea pe care am lăsat-o la urmă, deoarece restul instituțiilor le-am făcut în celelalte mandate. Avem grupuri sanitare moderne la ambele școli, avem încălzire centrală. Am construit trei kilometri de trotuare în Căpâlnaș, parcări în ambele localităț. Avem terenuri de sport multifuncționale în cele două localități ale comunei. Am asfaltat două drumuri comunale pe o lungime de 9 kilometri. Este vorba de DC 78 și DC 104. Acestea fac legătura dintre Valea Mureșului cu autostrada de la Marginea, din județul Timiș. Noi avem toată gama de utilaje necesare, pe care trebuie să le aibă o comunitate, începând de la utilajele cele mai simple până la autobasculanta IVECO, utilaje de tăiat vegetația, multe și multe tractoare cu remorcă, buldoexcavator. Toate lucrările le facem cu utilajele noastre. Pe lângă asta, în grija noastră mai intră și întreținerea drumurilor agricole și a pășunii“, încheie primarul Ioan Guțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.