Ponta„În 2014, obiectivul principal al Guvernului, al majorității parlamentare, reflectat și în aceste două proiecte de lege, privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, obiectivul principal este acela de a face ca fiecare cetățean al României să simtă în propriile sale venituri o creștere economică și o dezvoltare care în acest moment este certificată de toate datele oficiale ale statului român, ale Comisiei Europene și ale instituțiilor internaționale”, a afirmat premierul.

Victor Ponta a menționat câteva măsuri punctuale prevăzute pentru bugetul din 2014.

„Din acest motiv, pentru ca fiecare cetățean al României să vadă și să înțeleagă în ce măsură beneficiază el însuși de această creștere economică, în proiectul de buget, pe care vă rog să-l susțineți, avem prevăzute, printre altele, următoarele măsuri: indexarea tuturor pensiilor cu 3,76%, un procent superior inflației, creșterea salariului minim de la 800 la 850 de lei până la 1 iulie și la 900 de lei, o măsură care va influența în mod pozitiv veniturile a peste 900.000 de angajați. Venitul minim garantat va crește cu 5%, vor fi plătite subvențiile în agricultură. De asemenea, pentru categorii speciale, unde doream și dorim să dăm un anumit mesaj politic — este vorba de medicii rezidenți, de profesorii debutanți—, avem prevăzute sume substanțiale. Prin bugetul din 2014 vom continua să achităm drepturile câștigate în instanță de către bugetari, în special de către profesori, în urma tăierilor ilegale aplicate de Guvernul Boc”, a detaliat premierul.

Șeful Guvernului a prezentat și câteva dintre măsurile implementate pe parcursul anului 2013.

„În 2013, prin votul dumneavoastră, al Parlamentului, și prin măsurile prevăzute în buget s-a îndreptat o parte din ceea ce a fost considerat o politică de sărăcire, o politică de austeritate îndreptată împotriva populației, în 2013 fiind reîntregite atât salariile tuturor bugetarilor, medici, profesori, cât și pensiile, încheindu-se în luna septembrie plata ratelor pentru pensiile oprite în mod ilegal, așa cum a decis CCR, de către Guvernul Boc”, a spus premierul.

Ponta a menționat, totodată, plata în 2013 a hotărârilor judecătorești pentru „toate procesele pentru care Guvernul României a fost obligat să plătească angajaților săi sumele tăiate în mod ilegal”.

„De asemenea, prin votul dumneavoastră, al Parlamentului, s-a făcut dreptate militarilor care au pierdut în mod nedrept o parte importantă din pensia lor, diplomaților. Tot prin votul dumneavoastră s-a asigurat cofinanțarea pentru toate programele operaționale sectoriale și pentru subvențiile și programele din agricultură. S-a redus TVA la pâine, au fost plătite arieratele bugetelor locale. În Sănătate, 2,5 miliarde de lei datorii au fost plătite în cadrul anului 2013 și s-au plătit în avans subvențiile atât de necesare continuării dezvoltării agriculturii”, a mai arătat premierul. AGERPRES/

Recomandările redacției