UTA pare a fi intrat într-o zodie ghinionistă, numărul partidelor consecutive pierdute nemeritat ajungând la trei. După Clinceni și Snagov, în campionatul ligi secunde, a venit și cea cu Politehnica Iași, din 16-imile Cupei României. Chiar dacă a întâlnit o prim divizionară, „Bătrâna Doamnă” a lăsat impresia că poate merge în optimi, dar loteria penalty-urilor i-a fost fatală.
Fatală i-a fost și lui Alexandru Pop, utistul care a ratat al doilea penalty în tot atâtea meciuri. Puternicul vârf a fost ghicit atât de Iacob, la Ghermănești, cât și miercuri, de Cobrea, pe „Motorul”. Avea să se dovedească lovitura de la 11 metri decisivă pentru deznodământul confrutării, Pop ieșind de pe teren în lacrimi. „L-am îndemnat să aibă curaj înainte de a executa. Mă gândeam că-l fac să aibă moral bun dacă îl desemnez să execute și marchează, dar, din păcate, a ratat și nu mai zic nimic. Este o situație neplăcută pentru el, dar trebuie să treacă peste ea, căci s-a mai văzut și la case mai mari”, a spus Ionuț Popa la finalul disputei cu ieșenii.
Alex Pop rămâne cu două reușite oficiale în „alb-roșu”, ambele decisive contra formațiilor timișo­rene Ripensia (2-1 în campionat) și ACS Poli (2-1 în Cupa României).

Recomandările redacției