UTA a fost învinsă cu 4-2 la Târgoviște de Chindia, în poate cel mai slab meci făcut de arădeni din punct de vedere defensiv. Sigur, au contat și absențele, Costin, El Hasni și Enescu fiind puncte fixe în angrenajul „roș-alb”, dar chiar și așa spațiile lăsate pentru manevra adversă au fost imense.
Ionuț Popa a scos și el în evidență acest aspect în declarația oferită colegilor: „Nu știu cât de frumos a fost meciul… Mie nu mi-a plăcut pentru că am dat două goluri în deplasare și am luat patru pe care doar niște proști le-ar lua. Două goluri de portar, primele două, la golul trei Manea a dat pe lângă minge, iar la ultimul Benga face mascaradă. Deși nu am avut cinci titulari și anume: El Hasni, Costin, Enescu, Stahl și Orlic, plus Matei care a intrat dar am fost nevoit să-l schimb, am ve­nit să jucăm fotbal și să punem probleme unei echipe bune. Nu e vorba de vreo accidentare la Vădrariu, l-am schimbat pentru că a jucat slab”, au fost cuvintele tehnicianului utist.
Mai apoi, „Mister” a făcut o comparație între obiectivele celor două echipe și a anunțat că unii jucători sunt pe făraș de la UTA. „Chindia merită să rămână acolo sus, este o echipă organizată cu un obiectiv serios în acest an. UTA are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, lo­curile 10-15, pentru că nu avem condiții pentru altceva. Ei au fost ani la rând o echipă fruntașă și, spre deosebire de noi, și-au păstrat destui jucători de anul trecut. La UTA, în vară au plecat 12 și au venit 14, iar după acest joc probabil vor mai pleca 3-4 pe care îi dau afară”, a adăugat supărat Popa pentru aceeași sursă.
Până la partida de la Târgoviș­te, UTA nu a încasat mai mult de două goluri într-un meci din actualul sezon al Ligii a II-a. De altfel, până ieri, arădenii luaseră maxim două goluri pe meci, cu excepția celui de Cupă, cu Poli Iași. Și atunci, golul trei al moldovenilor a venit în minutele de prelungire.

Recomandările redacției