Popa: „Cu puțin mai mult curaj și un arbitraj corect, puteam scoate cel puțin un punct”

0
204

Deși a jucat bine timp de o repriză la Târgoviște, Șoimii Pâncota a înregistrat cea de-a treia înfrângere consecutivă a campionatului și alunecă spre zona play-out în seria de Vest a ligii secunde. Prea puțin periculoasă în atac, formația din Podgorie a acuzat și trei erori arbitrale în momentele cheie. Totodată, jocul de contraatac al „alb-negrilor”, ce a făcut diferența în alte deplasări, nu a funcționat aproape deloc.
La finalul disputei, Ionuț Popa s-a declarat dezamăgit de toate aspectele confruntării, mai puțin atitudinea elevilor săi. „Arbitrii au avut un rol important în desemnarea câștigătoarei. Spun asta pentru că ne-au dezavantajat clar în trei rânduri. În primul rând, prin minutul 50, înainte de golul de 1-0, Stoica trebuia eli­minat de pe teren pentru al doilea galben. Apoi,  pe la mijlocul reprizei secunde, Matei a comis henț în careu cu ambele brațe și nu s-a dat nimic, iar la reușita de 2-0 a fost offside. Nu am văzut niciodată atât de mulți arbitri la un meci de fotbal. Jucătorii, antrenorii, conducătorii și spectatorii târgovișteni au pus o presiune incredibilă pe arbitri, sugerându-le mereu ce decizii să ia”, ne-a mărturisit experimentatul tehnician al Pâncotei.
Spunând că nu a fost deloc impresionat de prestația Chindiei, „Mister” a subliniat și minusurile din jocurile echipei sale. „A fost un meci cu puține faze de poartă, nu-mi amintesc ca echipa gazdă să fii avut vreun șut pe poarta noastră, golurile primindu-le datorită unei erori în defensiva noastră, iar celălalt, așa cum am spus, din offside. Din păcate, nici noi nu am fost mai periculoși, doar Pirtea cu acea fază din finalul reprizei și Oprea și Dragalina, cu două șuturi la atacuri în superioritate numerică, având ocazii de poartă. Le-am spus și jucătorilor, doar apărându-te bine, fără să pui probleme în atac, nu poți câștiga un meci. Jocul nostru ofensiv suferă foarte mult, ne oprim cu construcția undeva la 25-30 de metri la poarta adversă, iar contraatacul nu mai merge ca în etapele precedente. Asta și pentru că Oprea sau Pirtea sunt în pierdere de formă și ne lipsește și atacantul de careu care să vină cu execuții. În plus de asta, ne cam lipsește și inteligența sau calitatea tehnică în acei ultimi metri. Doar ca atitudine am stat bine, în fața unei echipe ce nu ne-a surprins cu absolut nimic, dar care a reușit să ne bată. Cu puțin mai mult curaj și un arbitraj corect, puteam scoate cel puțin un punct”, a adăugat Popa, care nu a primit tocmai răspunsurile dorite din partea fotbaliștilor care nu au prea jucat în acest sezon, aici menționându-i pe Ousmane, Cue­dan sau Fuchs. „S-a simțit puțin și lipsa lui Issa, iar pe Alin Mihai nu l-am mai încărcat cu minute după ce l-am forțat puțin la revenirea după o absență de câteva luni. Apoi, schimbările le-am făcut în funcție de sistemul de joc la care am trecut, respectiv 4-4-2”.
Ionuț Popa spune că ceva trebuie să se întâmple urgent în jocul echipei sale și asta pentru că: „Alunecăm periculos spre partea a doua a clasamentului acolo unde nu ne dorim să fim. În plus de asta, nu este deloc politicos din partea noastră să nu răsplătim cu rezultate eforturile conducerii, a Primăriei din Pâncota. Acum când suntem aproape la zi cu banii, noi pierdem meciuri pe linie. Etapa viitoare nu mai avem voie să greșim, chiar dacă întâlnim una dintre echipele de pe podium”, a încheiat Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.