Pentru prima oară în acest an, Șoimii Pâncota a ajuns și la tere­nul unde sâmbătă joacă primul meci oficial considerat acasă, împotriva Chindiei Târgoviște, iar impactul a fost unul șocant. Sau cel puțin asta susține Ionuț Popa: „Am ajuns în sfârșit și la Pâncota și, din păcate, teme­rile mele s-au confirmat. În unele părți parcă sunt tran­șee, terenul nu este tuns unitar, chiar nu mai am chef să vorbesc de fotbal după cele văzute. L-am chemat și pe președintele clubului să vadă ce este acolo și asta pentru că autoritățile pâncotane nici nu mai îmi răspund la telefon. Probabil, au alte preocupări. Atâta nepăsare eu nu am mai întâlnit. Ar fi trebuit să tratăm cu mai mult respect o viitoare prim-divizionară, să oferim con­- diții de joc normale, mi-e teamă că numai fotbal nu se va juca sâmbătă”.
Întrebat dacă într-adevăr o vede pe Chindia capabilă să promoveze în Liga 1, „Mister” a adăugat: „În opinia mea, ea și Mediașul sunt cele mai bune echipe din serie. Nu întâmplător, la Târgoviște a fost singurul nostru meci din deplasare în care nu am marcat niciun gol, deși am fost privați de un 11 metri, iar reușita lor de           2-0 a venit din offside. Ori­cum, sper să ne revanșăm sâmbătă și să câștigăm, deși șansele noastre de a ajunge în play-off rămân mici chiar și în cazul unei victorii”.
Șoimii Pâncota și Chindia Târgoviște se întâlnesc sâmbătă, de la ora 11, pe arena din Pâncota, în cadrul etapei a 23-a a Ligii a II-a (seria de Vest).
Restul etapei a 23-a în seria de Vest a ligii secunde programează sâmbătă, de la ora 11, partidele: CS Mioveni – FC Brașov, U Cluj – FC Baia Mare, U. Țărlungeni – Metalul Reșița, Șoimii Pâncota – Chindia Târgoviște, UTA – FC Bihor 3-0 (f.j.), Gaz Metan – FC Caransebeș  3-0 (f.j.). Partida Olimpia Satu Mare – CSM Râmnicu Vâlcea începe la ora 13.

Recomandările redacției