popacugirMeciul cu Metalurgistul Cugir a fost ultimul pentru Mihai Petcuț pe banca celor de la Național Sebiș. Tehnicianul și-a dat demisia, iar aceasta i-a fost acceptată. „A fost ședință de Consiliu de Administrație, iar membrii au aprobat demisia antrenorului de care, personal, am aflat din presă. Până la numirea noului tehnician, avem un director tehnic care a spus că ne va ajuta. Ionuț Popa este chiar acum la echipă și va conduce antrenamentele în zilele următoare împreună cu secundul Sandu Țamboi”, ne-a mărturisit Gheorghe Feieș.
Primarul Sebișului a recunoscut că se poartă negocieri cu mai mulți tehnicieni, printre care și cel ofertat de UTA la începutul săptămânii. Alin Artimon i-a refuzat pe „alb-roșii”,  dar pare interesat de postul rămas vacant la Sebiș. De fapt, timișoreanul a asistat la partida de sâmbătă, de la Ineu, pentru a vedea la lucru echipa cu care Naționalul va da piept peste două săptămâni, în cadrul ultimei runde a sezonului regulat. „Viitoarea soție a lui Artimon este din Moneasa”, a încercat Feieș să-l acopere pe fostul „principal” al Caransebeșului. În tribunele arenei din Țara Zărandului a fost prezent și Dan Stupar, care își încheiase conturile cu Turda și care se află și el pe lista de posibili înlocuitori ai lui Mihai Petcuț la Sebiș.
În fine, sebișenii nu pot fi prea bucuroși nici după rezultatul înregistrat sâmbătă la Ineu. Zărăndanii au remizat cu Arieșul Turda și-și pun serios în pericol poziția de play-off. Teamul lui „Știli” Abrudean are etapă liberă săptămâna viitoare, iar apoi găzduiesc Sebișul, care – de asemenea – se vede pus în încurcătură. „Normal că i-am prefera pe ineuani în play-off în locul celor de la FC Baia Mare, dar, pe de altă parte, avem nevoie și de punctele din meciul cu ei. Nu ne convine deloc situația în care suntem puși”, a mai recunoscut Feieș.

Recomandările redacției