SANY1076
La doi ani de la suspendarea preşedintelui Băsescu, Partidul Mișcarea Populară vrea să aducă aminte de acea „săptămână neagră de la începutul lui iulie 2012 şi de semnificaţiile eiˮ. Organizația arădeană va participa la toate acțiunile organizate de PMP.
PMP şi Fundaţia Mişcarea Populară vor organiza o dezbatere la Palatul Parlamentului despre nevoia de a apăra şi de a întări statul de drept. „Duminică, pe 6 iulie, la 2 ani de la suspendarea abuzivă a Preşedintelui României, PMP îi cheamă pe români la un marş pentru susţinerea statului de drept, organizat în Capitală. Protestul nostru este menit să atragă atenția asupra pericolului în care se află statul de drept în România, supus zilnic atacurilor PSD şi aliaţilor săi – din Parlament sau de la cârma trusturilor media. Amintind cetățenilor de atacurile USL contra statului de drept, Mișcarea Populară își afirmă solidaritatea cu președintele României. Traian Băsescu este principalul garant al justiţiei independente, iar PMP este partidul care continuă lupta Preşedintelui pentru justiţie și pentru statul de drept în România”, a declarat a declarat Florin Remețan, președintele PMP Arad. El spune că este nevoie ca oamenii de bună-credinţă să nu uite ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani şi să conştientizeze că pericolul pentru democraţie nu a trecut. „Cu Victor Ponta și cu PSD la putere, ne putem aștepta oricând la atacuri contra Curții Constituționale sau contra Avocatului Poporului, la schimbarea legilor peste noapte ori la întârzierea publicării lor în Monitorul Oficial, dacă asta slujește intereselor PSD”, a declarat ec. Florin Remețan.

(G.C.)

  • eu spune:

    da ,..poPULArii,..la hotii….

  • Tiberiu Novac spune:

    Remeţan a mai fost pe la Partidul Socialist al Muncii (Verdeţ), apoi la PSD, iată-l la PMP!Caţavencu poate lua lecţii depre statul de drept de la el!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției