Portarul arădean Răzvan Pleșca a jucat penultimul meci al carierei la Arad

0
141

Portarul celor de la Gaz Metan, Răzvan Pleșca a avut o prestație foarte bună contra arădenilor în penultimul meci din acest sezon și totodată din cariera acestuia. Cu toate că formația pentru care a jucat a pierdut cu 1-0, portarul de originar din Arad le-a dat emoții elevilor lui Balint până la finalul meciului.

La finalul partidei Răzvan Pleșca a vorbit despre eșecul celor de la Mediaș care rămân în lupta pentru evitarea locului de baraj după eșecul de la Arad.

A fost greu, nu știu dacă merit titlul de omul meciului. Poate cineva de la UTA îl merită pentru că au jucat foarte bine, poate Antal, poate Roger. Până la urmă, nu îmi doream să ies eu omul meciului, îmi doream să joace echipa noastră bine.

Dacă am fi câștigat, nu aș fi ieșit eu omul meciului. Am demonstrat în acest play-out că putem bate pe oricine, atât acasă cât și în deplasare, nu am pregătit acest meci la egal. Din păcate, nu ne-a ajutat jocul rezultatelor în etapa asta, așa că nu avem ce face, trebuie să luăm cele trei puncte etapa viitoare, acasă cu Iașiul”, a afirmat Pleșca, potrivit Prosport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.