Poşta Română a anunţat că a expediat prima tranşă de buletine de vot către alegătorii înscrişi în Registrul Electoral pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, trimiterile cu documente au plecat deja în 37 de ţări.
„Compania Naţională Poşta Română a expediat prima tranşă de buletine de vot către alegătorii înscrişi în Registrul Electoral pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Trimiterile cu documente au plecat deja către 37 de ţări”, a informat compania de stat. Din cele 35.808 plicuri pe care Poşta Română trebuie să le transmită către alegătorii români din toate
colţurile lumii, miercuri au plecat 5.742 de trimiteri cu documente, către 37 de ţări. Printre acestea se află Germania, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi destinaţii îndepărtate precum Haiti, Insulele Cayman, Trinidad şi Tabago sau Myanmar.
Cele mai multe trimiteri vor fi transmise către Marea Britanie, acolo unde 8.419 români s-au înscris în Registrul Electoral exprimându-şi, astfel, opţiunea de a vota prin corespondenţă. La polul opus, există des­tinaţii unde o singură persoană a solicitat această modalitate de vot: Republica Dominicană, Vanuatu, Panama, Mozambic.
Toate informaţiile necesare referitoare la procedura de vot se găsesc în interiorul plicului sau pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
„Responsabilitatea companiei privind prelucrarea, manipularea şi transmiterea către Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă a plicurilor ce conţin voturi survine doar din momentul intrării aces­tora în circuitul poştal propriu, respectiv în Biroul de Schimb Internaţional al companiei”, mai arată compania.
(sursa news.ro)

Recomandările redacției