OLYMPUS DIGITAL CAMERACutia poștală reprezintă țara, mai ales turiștilor ce-și transmit salutările familiei ori prietenilor, iar gestul de a încredința cartea poștală, cutiei poștale este o obișnuință. Chiar dacă cutia poștală, un lădoi din plastic multicolor, este un obiect rar în peisajul urban, el nu poate să ne reprezinte țara, are mâzgăleli pe toate fețele, etichete jupuite, piese în diverse nuanțe de roșu până la galben – portocaliu. Nimic care să indice orele de ridicare a corespondenței, o cutie perfect anonimă, și de râsul curcilor.
Dacă ferească Dumnezeu, vreun răufăcător, dă un atac la lădoiul poștal, apoi pleacă cu ușa, și cu corespondența, efectul este bizar, mai marii Poștei dispun ca respectiva ladă, să dispară, în dușmănia cetățenilor din cartier. Cazul s-a petrecut în Piața Orizont , acolo de unde a dispărut cu totul, întâi ușa, apoi restul.
Cândva am avut cutii poștale din fontă, fixate solid în perete, cu emblema poștei, smălțuite , scris clar orele de ridicare, totdeauna curate și mai ales indestructibile, ce mai, din fontă, ca la unguri. Cineva a vrut să îmbogățească Poșta Română și a vândut aceste cutii la fier vechi, comandând în loc lădoaie din plastic. Dar după ce afacerile au fost perfectate, atențiile luate, sfeștaniile făcute, s-a constatat că fabrica care turna cutiile nu mai există. Mai este ceva, priviți fotografia, cutia are un sistem anti-efracție, nimeni nu o sparge, nu fură ușa, totul este perfect. Cine râvnește la conținut, fie bagă mâna suflecată până la scrisori, fie lansează o plastilină cu clei legată cu ață și poate scoate tot ce se lipește.
Ori cum, priviți lădoiul din  fotografie, fără clapete, fără orar, bit-tricoloră, cum ne reprezintă țara? Vai de mama noastră, da rău am ajuns.
 (B.B.)

Recomandările redacției