Poșta va trebui să „stabilească cu prudență noile tarife”

0
345

ANCOM lansează în consultare publică măsurile de reglementare a tarifelor pentru o serie de servicii pe care Compania Naționala Poșta Româna (CNPR) a fost desemnată să le presteze în calitatea sa de furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale până la data de 31 decembrie 2024. Măsurile propuse au la baza plafoane tarifare și formule de control ale creșterii tarifelor, stabilindu-se totodată și condițiile în care acestea se aplică.

Conform reglementarii propuse, CNPR va avea posibilitatea să își stabileasca tarifele practicate pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care a fost desemnată să le presteze fără a putea însă depăși limita maximă stabilită conform metodologiei propuse de ANCOM. La stabilirea tarifelor aferente serviciilor poștale prestate, CNPR va trebui să ia în considerare indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică pentru anul anterior celui în care se aplica formula, dar și elemente ce reflectă variația prețurilor de consum și productivitatea CNPR comparativ cu productivitatea economiei naționale. Pentru respectarea limitei impuse, „CNPR va trebui să stabilească cu prudență tarifele care urmeaza a fi aplicate, ținând cont inclusiv de perioada în care aceste tarife se vor aplica, precum și de volumul de trafic previzionat pentru fiecare dintre categoriile de servicii incluse în sfera serviciului universal poștal”, precizează cei de la ANCOM. În cazul oricărei modificări a tarifelor stabilite de CNPR conform metodologiei propuse de ANCOM, furnizorul va notifica Autoritatea cu cel puțin 30 de zile înainte ca aceste tarife să fie percepute.  Serviciile poștale din sfera serviciului universal cărora li se aplică reglementarea tarifară propusă de Autoritate sunt: colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale, în greutate de pâna la 2 kg (inclusiv). Potrivit ANCOM, persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 23.08.2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.