„Electoratul a fost iertător. Bogdan Davidescu, candidatul condamnat pentru pornografie infantilă, a câştigat alegerile din comuna Şotrile”, titrează adevarul.ro.

Este vorba de acelaşi candidat pe care l-au ales şi în 2020, după care o instanţă i-a invalidat mandatul pentru că era condamnat, din 2019, cu suspendare, pentru infracțiunea sus-amintită.

Bogdan Davidescu a obţinut, conform datelor publicate de AEP, 844 de voturi în cele cinci secţii de votare din comuna Şotrile. Davidescu a candidat ca independent. Al doilea clasat, Gabriel Broşteanu, a avut 702 voturi.

Avem în continuare penali în funcții publice, dar cel mai vinovat este, și de această dată, chiar electoratul. Deși ne credem o națiune cu veleități de înaltă morală, prahovenii din comuna Șotrile, nu știm ce interese ar fi avut, au renunțat să îl taxeze pe „iubitorul” de copii și l-au propulsat din nou în fruntea comunității.

Bogdan Davidescu a candidat independent, el fiind condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare. Problemele lui cu justiţia începuseră în toamna anului 2018, când DIICOT a deschis pe numele său un dosar vizând infracţiuni de şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă, potrivit aceleiași surse.

În alte cuvinte, pentru următorii patru ani, cei din Șotrile vor avea un primar care se „joacă” cu copiii. Ipocrizie? Am putea spune lejer, având în vedere refuzul multora de a înțelege că elementele de educație sexuală, predate separat sau chiar interdisciplinar la școală, nu sunt despre sex propriu-zis, cât tocmai despre a-i proteja, printre altele, pe cei mici de posibilii prădători sexuali. Și cum „lupul” vine mereu deghizat, iată-l acum în postura de dom’ primar.

Conform legii, care nu pare să se schimbe, indiferent de culoarea politică a decidenților, candidații pot fi în continuare infractori condamnați și nu doar cercetați penal. Este strigător la cer, indiferent de libertățile de care nu trebuie să uităm, să ne jucăm cu destinul unor copii și ca aceștia să fie martorii acestei povești întoarse pe dos.

Recomandările redacției