Pentru că nu au nici măcar o masă, în cămăruţă în care locuiesc, patru copii din Arad îşi fac temele stând pe două cutii de maioneză şi îşi scriu lecţiile pe singurul scaun pe care îl au în căsuţă. Povestea celor trei fete şi a fratelui lor mai mare este cu atât mai tristă, cu cât tatăl lor a murit, iar mama a plecat cu tot cu alocaţii. Singura care se mai îngrijeşte acum, de aceste suflete, este bunica, iar singurul lor venit este pensia femeii: 400 de lei pe lună.
Cele trei surori locuiesc, împreună cu fratele lor de 16 ani, care lucrează cu ziua prin oraş şi cu bunica lor, care le-a şi salvat de pe stradă, într-o construcţie din zona fostelor barăci de pe şantierul din Grădiște- un loc izolat, la periferie. „Am 7 ani, mă cheamă Varga Lăcrămioara… mă cheamă Nuc Alexandra şi am 11 ani, pe mine mă cheamă Varga Liliana, am 14 ani“. „Aşa sunt ele… sunt călite. Aici e lux, pentru că ele dormeau pe nailon. Au fost foarte chinuiţi, dar aici e lux pentru ei, din ce condiţii le-am adus eu”,  a spus bunica copiilor.
Cele trei fete dorm, împreună cu bunica, într-un pat improvizat, iar lângă ele se odihneşte fratele mai mare, care, la 16 ani, munceşte cu ziua pentru a mai câştiga un ban de pâine. „Copilul doarme aici, eu aici îmi pun perina, dar mă trezesc zdrobită. Ne doare spatele când ne trezim”, a mai spus Iuliana, bunica copiilor.
Aşa îşi duc veacul, de când s-au născut, iar copilăria lor este mult diferită de cea a unor fetiţe obişnuite.
Liliana, Alexandra şi Lăcră­mioara nu au mai mult decât o pereche de pantofi sport, o bluză, în loc de o haină groasă, pentru iarnă şi câte un caiet, pentru teme, pentru toate materiile. De jucării sau dulciuri nu mai are rost să amin­tim, pentru că aceşti copii nici nu cunosc gustul fin al ciocolatei sau al prăjiturilor din care se înfrupta atât de des alte fetiţe de vârsta lor. Şi totuşi, dorinţele lor nu sunt cele care ne-am aştepta noi să fie, ci, mai degrabă, unele extrem de modeste şi de bun simţ.
„Îmi doresc să fim toţi bine şi să stăm împreună liniştiţi, că ne aduce Moşul cadouri. Îmi doresc să citesc carte, să scriu din carte şi să citesc“.„Eu mi-aş dori să fim fericiţi, să învăţ bine la şcoală şi să fie bunica cu noi, să nu ne părăsească“.
Cele 3 surori şi fratele lor au ajuns în această situaţie după ce tatăl lor a murit, iar mama, care s-a recăsătorit şi acum are un alt copil şi este din nou însărcinată, i-a părăsit. Noroc că bunica i-a luat la ea şi acum se străduieşte să îi crească sub acelaşi acoperiş, chiar dacă, uneori, în camera lor, în care dorm, mănâncă şi trăiesc, mai plouă, uneori.
„Din 400 de lei vă gândiţi, cum se întreţin şi toţi merg la şcoală. Cel mare, de 16 ani, merge la lucru, cu ziua. Şi nu avem nici lemne, nu avem nimic şi vin sărbătorile, toată lumea se bucura, numai ei nu. Eu din 400 de lei plătesc curentul, aproape 200, apă, că avem şi boiler pentru apă caldă“, a precizat bunica.
Toate cele 3 fete merg la şcoală şi încearcă să ţină pasul, pentru a putea să răzbată şi, poate, de ce nu, să reuşească să scape din ghearele destinului, cu toate că greutăţile apar la tot pasul. Acum, în pragul sărbătorilor, cei 4 copii şi bunica lor se gândesc că, poate, cineva va îmbraca haina Moşului şi pentru ei, iar cele mai stringente nevoi ţin tot de confortul minim.
Cristian Cotuna

 

Recomandările redacției