Am scris în Glasul Aradului, de mai multe ori, despre omul de afaceri Cristian Chișmorie, precum și despre contabila sa și fiica ei. Omul de afaceri cu activități în domeniul zootehnic este, la acest moment, pus sub acuzare într–un dosar instrumentat de DNA Timișoara,  privind săvârșirea infracțiunilor de constituire  a unui grup infracțional organizat,  la care se adaugă infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (autorat și complicitate), infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, comise în formă continuată.

Din rechizitoriul pus la dispoziție cotidianului nostru de către DNA Timișoara,  aflăm din start că afaceristul „a conceput și pus în aplicare un mecanism de fraudare masivă a ajutorului de minimis acordat ca efect a H.G. nr.723/2016, precum și a fondurilor europene și naționale acordate de A.P.I.A.,  prin falsificarea în principal a datelor de naștere ale  animalelor în pașapoarte și certificatele de origine, precum și prin atestarea în fals a faptului că taurinele femele sunt gestante, în așa fel încât să se încadreze în limitele de vârstă prevăzute în actul normativ, precum și prin denaturarea adevărului în ceea ce privește categoria, gestația și rasa acestora”.

Un rol important l-a avut contabila sa, care s-a ocupat de întocmirea documentelor contabile, de operațiunile financiare, precum și  de legătura cu anumite instituții de interes (Direcția pentru Agricultură, A.P.I.A., D.S.V.S.A., bănci). Celor doi și entităților pe care le coordonau li s-a alăturat fiica acestei contabile,  care s-a ocupat în principal de întocmirea documentelor sanitar veterinare, de obținerea adeverințelor necesare solicitării subvențiilor de la A.P.I.A. și ținerea evidențelor privind animalele, înregistrate pe fiecare exploatație.

Planul infracțional conceput de Chișmorie a vizat, într-o primă etapă, obținerea frauduloasă în anul 2016 a ajutorului de minimis, care s-a acordat pentru maxim 10 animale din rase de carne pe o exploatație (în total fiind obținut ajutor pentru un număr de 295 animale, înregistrate pe un număr de 31 exploatații) și ulterior, începând cu campania din anul 2017,  obținerea fără drept a sprijinului de la A.P.I.A. pentru aceleași animale și vițeii înregistrați ca fătați de acestea. Pentru implementarea acestui plan au fost cooptate cele două persoane din anturajul afaceristului.

Planul infracțional s-ar fi desfășurat în trei etape distincte, respectiv o etapă pregătitoare, etapa care a avut ca scop obținerea frauduloasă în anul 2016 a ajutorului de minimis de la Direcția pentru Agricultură Arad și etapa care a avut ca scop obținerea de subvenții de la A.P.I.A. în campaniile din anul 2017 și 2018.

Etapa pregătitoare – cum a pus totul la cale

Înainte de 5 octombrie 2016, Chișmorie a aflat din surse guvernamentale (posibil anumiți funcționari sau colaboratori ai acestora), că urmează să fie emis un act normativ privind acordarea unui ajutor de minimis fermierilor care doreau să achiziționeze taurine din rase de carne –  anumite rase eligibile.

Pentru ca fermierii să beneficieze de ajutor, trebuia ca aceștia să se încadreze în categoria fermierilor activi și să aibă înființată o exploatație înregistrată la A.N.S.V.S.A. (autoritatea sanitar veterinară) și pe această exploatație să existe minim trei taurine la data intrării în vigoare a actului normativ, ajutorul fiind acordat pentru achiziția a maxim 10 taurine din rase de carne de exploatație.

„Până la apariția actului normativ la data de 05.10.2016, afaceristul arădean a înființat pe numele unor persoane din anturajul său (prieteni, colaboratori, membrii familie) un număr de 29 exploatații și a transferat de la exploatațiile controlate de el câte un număr minim de 3 taurine pe exploatațiile astfel înființate care nu dețineau numărul de minim de animale, pentru ca să fie îndeplinite condițiile.De asemenea, pe numele unui interpus de-al său, martor/denunțător în cauză, Chișmorie a înființat în Ungaria o societate, la data de 26.09.2016, acestă societate având  ca scop procurarea pentru exploatațiile înființate a facturilor și a adeverințelor de montă pentru animalele achiziționate. Facem aici precizarea că fermierii trebuiau să dovedească cu facturi achiziția taurinelor din rase de carne, precum și faptul că sunt gestante de cel puțin 3 luni pentru obținerea ajutorului”, se mai arată în dosar.

Martorul denunțător era o persoană vulnerabilă asupra căruia Chișmorie ar fi avut control, fiind adăpostit la ferma acestuia din localitatea Șicula.

Tot pentru obținerea ajutorului , condiția era ca taurinele să aibă vârsta cuprinsă între 17 și 34 luni și să fie gestante de minim 3 luni, în cazul femelelor, ajutorul fiind de 6.000 lei pe cap de animal și 8.000 lei pe cap de taurină mascul din rasele de carne eligibile specificate în actul normativ.

Continuarea într-un număr viitor al ziarului Glasul Aradului…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției