Povestea „penală” a afaceristului Cristian Chișmorie (II): începutul etapei a doua, privind obținerea ajutorului de minimis

0
1658

Săptămâna trecută, am scris în Glasul Aradului despre etapa pregătitoare din „tunul” pe care l-ar fi dat afaceristul arădean Cristian Chișmorie. Trebuie să precizăm însă că informațiile noastre corespund rechizitoriului întocmit de DNA Timișoara și nu unei judecăți pe fond.

Reamintim cititorilor că afaceristul este pus sub acuzare într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituire  a unui grup infracțional organizat,  la care se adaugă infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (autorat și complicitate), infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, comise în formă continuată.

Am explicat atunci cum Cristian Chișmorie, ajutat de contabilă și de fiica ei, a înființat pe numele unor persoane din anturajul său 29 de exploatații agricole și, mai apoi, a înființat o societate în Ungaria, S.C. K.F.T., pe numele unui interpus, martor-denunțător în dosar. Rolul societății era procurarea pentru exploatațiile înființate a facturilor și adeverințelor de montă.

A „negociat” cu fermierii din Ungaria

Pentru obținerea ajutorului trebuiau procurate certificatele de origine/pedigree, care trebuiau avizate de către oficiul pentru zootehnie național, facturile de achiziție, adeverințele de montă (taurinele femele) pentru care urma să se solicite sprijinul.

Potrivit rechizitoriului, după aceste activități preparatorii și apariția actului normativ la data de 05.10.2016, Chișmorie s-a deplasat în Ungaria, unde a negociat cu fermierii care dețineau animale din rase de carne sau cu reprezentanții acestora achiziția unui număr mare de animale. Numai că nu a avut în vedere taurine juninci care să se încadreze în condiționalitățile din actul normativ (vârsta cuprinsă între 17-34 luni și gestante de cel puțin 3 luni – adică juninci), care erau greu de găsit și cu un preț care depășea valoarea ajutorului, ci a negociat cumpărarea de tineret taurin (viței), astfel încât să se încadreze cu prețul în limita ajutorului. Rasa de taurine cu privier la care s-a decis să obțină ajutorul a fost Aberdeen-Angus, fiind eligibilă conform actului normativ.

Pentru a se încadra în condiționalitățile impuse de actul normativ pentru obținerea ajutorului, Cristian Chișmorie a procurat cu ocazia negocierilor în prima fază copii după certificatele de origine și pașapoartele animalelor pe care dorea să le cumpere și, prin falsificarea datelor din aceste documente, a făcut în așa fel încât să pară că animalele se încadrează ca vârstă în intervalul 17 – 34 luni și că sunt gestante.

Falsificarea actelor

Astfel au fost falsificate datele de naștere în certificatele de origine și pașapoartele emise în aparență de autoritățile maghiare sau chiar s-au falsificat în totalitate aceste înscrisuri pentru un număr de 286 de animale, din totalul de 295 pentru care s-a solicitat și obținut ajutorul de minimis (288 taurine femele și 7 taurine masculi), în unele cazuri fiind schimbată chiar și rasa animalului (din taurine din rasa Limousin, cum erau în realitate, în taurine din rasa Aberdeen-Angus).

De activitatea de falsificare a acestor documente a avut cunoștință și fosta contabilă, care a pregătit cele 295 certificate de origine pentru a fi prezentate spre avizare la Oficiul Județean de Zootehnie Arad. Prezentarea pentru avizare s-a efectuat în perioada 08-10.11.2016, iar activitatea a fost făcută de către o altă persoană, cu mențiunea că fără avizul oficiului pe certificate nu se putea obține ajutorul de minimis. De asemenea, au fost întocmite un număr de 31 de facturi de achiziție a acestor 295 animale (288 femele și 7 masculi) în numele S.C. (…) K.F.T. controlată prin interpus de Chișmorie, iar în numele S.C. (…..) K.F.T. au fost întocmite un număr de 29 de adeverințe, prin care se atesta în fals că taurinele femele (288 animale) sunt gestante. Facturile și adeverințele au fost semnate de către reprezentantul oficial al S.C. (…..) K.F.T. În cele 31 facturi au fost menționați ca beneficiari un număr de 31 de fermieri, din care 29 fermieri pe numele cărora s-au achiziționat taurinele femele (288 animale) și 2 fermieri pe numele cărora s-au achiziționat taurinele masculi (7 animale). Cele 29 adeverințe de montă s-au întocmit pentru fermierii care au achiziționat taurine femele. Modelele după care s-au întocmit adeverințele de montă și facturile în numele S.C. (…..) K.F.T. au fost identificate cu ocazia perchezițiilor efectuate la birourile situate în incinta fermei din Șicula, unde își desfășurau activitatea contabila și fiica acesteia.

Continuarea într-un număr viitor…

Citiți prima parte aici: https://www.glsa.ro/povestea-penala-a-afaceristului-cristian-chismorie-i-un-plan-minutios-pus-la-punct-inca-de-la-kilometrul-0/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.