Povestea tristă a sculptorului Emil Vitroel, realizatorul Monumentului Eroilor de la Păuliş

0
1433

În biografia sa dedicată lui Emil Vitroel, criticul de artă Horia Medeleanu spune că nașterea sculptorului arădean „în Câmpia Aradului a fost absolut întâmplătoare, provocată de destinul capricios al atâtor familii de evrei, mânate din loc în loc, în căutarea unui liman de siguranță și prosperitate”.

Emil Vitroel, unul dintre sculptorii arădeni emblematici, s-a născut în comuna Cermei, în 8 iulie 1929, într-o familie de evrei, tatăl având origini sefarde, iar mama poloneze. Între anii 1936 și 1941 a urmat cursurile școlii primare confesionale Israelite.

Sofi a pierit la Auschwitz

„Destinul capricios” despre care vorbea Medeleanu este vizibil și în viața lui Emil Vitroel. A suferit nu numai datorită măsurilor și legilor antievreiești din România, care au început cu venirea la putere a guvernului Goga și a continuat cu reglementările aduse de Giurtu și Antonescu, dar familia lui a fost distrusă în ororile Holocaustului, totul culminând cu arderea verișoarei sale Sofi în crematoriul de la Auschwitz.

În 1945, a absolvit ciclul inferior al Liceului Teoretic Evreiesc din Arad, iar în 1949 a finalizat cursurile la Liceul Industrial „Aurel Vlaicu”, unde și-a descoperit pasiunea pentru frumos și vocația de a face artă.

Drumul său spre culmile succesului a început, însă, cu o corigență tocmai la desen. Tot în perioada liceală îl întâlnește pe pictorul și sculptorul Ștefan (Istvan) Soós, care în anul 1947 a inițiat un cerc de desen și pictură pentru tinerii din mediile muncitorești. În anul următor, cercul lui Soós devine parte a Școlii Populare de Artă. Aici, așa cum obișnuia să spună Vitroel, profesorul Soós reușește „să adune mulți nebuni ca mine” și să îi educe în lumea artelor. Astfel se leagă o prietenie de o viață cu Ștefan Soós, pe care Vitroel îl consider primul său maestru.

Cei mai buni merg la Cluj

În anul 1949, din primul lot al Școlii Populare de Artă, comisia Școlii de Belle-Arte din Cluj îi alege pe Vitroel și pe prietenul său Sever Frențiu. Dau examenul și ambii sunt admiși în ceea ce, după schimbarea numelui, a devenit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”.

La invitația fratelui mamei sale (care își pierduse fiica la Auschwitz), se transferă la București, la Institul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Printre profesori îi are pe Constantin Baraschi şi George Löwendhal.

În timpul facultății, lucrează în atelierul lui Baraschi, o experiență formatoare, pe care o apreciază foarte mult și căreia îi atribuie, în parte, finalizarea studiilor ca premiant.

Întors la Arad, devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala locală și crează pentru Teatrul de Stat din Arad busturile lui I. L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Friedrich Schiller și Maxim Gorki. În anul 1962 colaborează, împreună cu Ioan Tolan, Livia Cernenski și Valeriu Brudașcu, la realizarea  Frontonul Teatrului de Stat din Arad, după macheta lui Tolan.

Lucrează în lemn şi piatră și, începând cu anii ’70, abordează aluminiul. De-a lungul timpului, va participa la majoritatea manifestărilor artistice de grup, atât în Arad, cât și în alte orașe din România sau Ungaria, expunând chiar și în  Polonia și fosta Iugoslavie.

Alături de arhitectul Miloș Cristea și sculptorul Ion Muntean, câștigă concursul național pentru realizarea monumentului ce comemorează oprirea trupelor hortyste de către forțele militare române, în anul 1944. Lucrarea, situată pe câmpia dintre localitățile Sâmbăteni și Păuliș, pe locul unde au avut loc luptele, a fost dezvelită în anul 1974 și a fost distinsă cu Premiul Uniunii Arhitecților din România. Printre lucrările monumentale mai amintim: Monumentul Grâului, din Ungaria; bustul compozitorului Emil Monția, bustul lui Avram Iancu și Monumentul al Eroilor aflat la Ghioroc.

Cunoștințele artistice și le transmite mai departe elevilor de la Școala Populară de Arte, unde activiează ca profesor de sculptură timp de două decenii. De asemenea, timp de douăzeci de ani, este președintele Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Arad.

Artist până la moarte

Participă la diverse tabere de creație și este distins cu numeroase premii. Multe dintre lucrări sale se află  în colecții private din România, Ungaria, Serbia, Germania, Austria, Italia, Franța, Spania,  ba chiar și Israel, Statele Unite ale Americii, Canada și Japonia.

Într-o vizită în Israel făcută după Revoluție, întrebat fiind dacă dorește să rămână în Țara Sfântă, spune că locul lui este în România, lângă arădenii lui iubiți, unde își găsește inspirația fără de care nu poate crea.

Tot într-un context artistic îl surprinde și moartea, la băile Gyopáros, în Ungaria, unde participase la vernisajul unei expoziții.

Cei care l-au cunoscut pe Emil Vitroel (Imi pentru prieteni) au descoperit un om bun, binevoitor și zâmbitor, dar care toată viața a purtat cu el incomensurabila durere cauzată de pierderea rudelor în timpul Holocaustului. Emil Vitroel este înhumat în Cimitirul Evreiesc Vechi, de rit Neolog, din Arad.

Autor: Margareta Vidorka Szegő

Fotografii din arhiva personală a doamnei Dana Stana.

sursa: Comunitatea Evreilor din Arad 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.