Povestirile Otiliei Ţigănaş, sub semnul lui Boccaccio

0
183

recenzie

Cartea de proză scurtă „Femeia cu şapte pălării“ a Otiliei Ţigănaş apărută la Editura „Galaxia Gutenberg“, Târgu Lăpuş, 2012, este una care face să-ţi cadă faţa. Te uimeşte, te contrariază şi te duce cu gândul la marile sincerităţi ale istoriei omenirii, la autoportretele nude. Scrisă alert, cartea cu verbul Otiliei Ţigănaş te plesneşte cu satisfacţie peste monotonul şi bonomul din tine, dându-ţi idei belicoase, demult adormite. Cum ar fi aceea să-i aplici o corecţie educaţională şi disciplinară soacrei, fără nici un motiv, corecţie pe care ai tot amânat-o de ani şi ani de zile.

Structural, cartea „Femeia cu şapte pălării“ are două părţi (autoarea le zice cicluri) şi un epilog. Povestirile din prima parte, intitulat „Din culisele micilor convulsii“  încep cu o mărturisire a autoarei care dezvăluie caracterul autobiografic al unor povestiri, recunoscând că la unele dintre ele a intervenit cu mijloace literare, iar la altele, cum ar fi „Autostopista“  nu a încărcat-o „cu niciun miligram de fantezie“.

E chiar de remarcat imaginaţia debordantă a autoarei, mularea imaginarului pe felii de viaţă adevărată, reală, reuşind să obţină efecte de-a dreptul emoţionante, vezi finalul povestirii „Nu mai plânge, toate trec!“ În restul povestirilor, Otilia Ţigănaş pare să fugă de sentimentalisme alunecoase, de melodramă sau lirism şchiop, propunându-ne mai adesea şocuri virile, parcă ieşite de sub pana vreunui Boccaccio impudic şi venal. Întâmplările povestite de doctoriţa Otilia Ţigănaş (nici nu mai ştii când e doctoriţă şi când scriitoare) aduc în faţa cititorului cazuri mai mult sau mai puţin patologice, personajele ei încadrându-se între pacienţii care aleargă de la psihiatru la psiholog, şi invers. Vezi Portarul S. din „Autostopista“,  Domnul Molnar din „Domnul Molnar“, Doamna Monaco din povestirea „Femeia cu şapte pălării“ care dă şi titlul cărţii, Pacientul român (cel care îşi scria singur reţetele şi care-şi punea singur diagnosticul, cerându-i doctoriţei doar să pună parafa) şi altele.

Ciclul al doilea, intitulat „Din culisele marilor convulsii“ începe cu o povestire-parabolă, „Scriitorul Servaţius Vasile Leonard“  în care se vorbeşte despre creatorii de literatură şi viaţa lor literară. Otilia Ţigănaş ironizează cu puţin umor şi cu  destul de mult acid sulfuric spiritul de gaşcă al scriitorilor, unitatea lor împotriva vreunui  coleg de breaslă care nu se supune normelor impuse de ei, privitor la opera şi viaţa literară. Astfel, scriitorul Servaţius Vasile Leonard este amendat de către PROTECŢIA CONSUMATORULUI DE LITERATURĂ pentru că scrie cărţi peste orele de serviciu iar spaţiul în care creează nu are autorizaţie. De asemenea, nu poartă ecuson de scriitor şi nu respectă „legile nescrise ale tagmei literaţilor, aliniindu-se cu simţ civic Europei“. Deci, se trage concluzia, scriitorul care nu se aliniază spiritului de gaşcă şi nu are un vocabular adecvat, ca al celorlalţi, nu merită să facă parte din tagma scriitorimii. Deci, trebuie anihilat!

Povestirile Otiliei Ţigănaş din „Femeia cu şapte pălării“ au un limbaj frust, adesea cu tentă erotică dar agreabil, sunt absolut simpatice şi comestibile, consumă un umor sănătos şi tonic şi au savoarea povestirilor lui Boccaccio, con-fratele ei mai mare, ăla care a scris „Decameronul.

Iar despre câtă imaginaţie şi câtă autobiografie există în această carte, doar autoarea ştie. Sau poate nici ea. Ceea ce nici nu-i rău…

Deci, „Femeia cu şapte pălării“ este o carte care se citeşte pe nerăsuflate, povestind cu mâna la gură vecinelor, de ea, ca despre un lucru ştiut doar de unele persoane: cititorii ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.