inundatii siriaPotop în câteva localităţi din judeţul Arad, vineri după-masă, când ploaia torenţială a provocat inundaţii greu de imaginat.
Străzile, curţile şi podeţele din Şiştarovăţ şi Şiria au fost grav afectate, pentru rezolvarea pro­blemelor autorităţile fiind nevoite să solicite sprijinul angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.  O ploaie torenţială a umflat pâraiele, care au ieşit din matcă şi au luat cu ele inclusiv maşini şi utilaje agricole. Zeci de animale au murit înecate, iar un bărbat era cât pe ce să fie înghiţit de ape, în timp ce încerca să îşi salveze bunurile. Într-un timp foarte scurt, nu mai mult de o oră, apa a luat locul câmpului şi  o  mare întindere de apă s-a format în urma viiturii de la Şiştarovăţ. Potopul a distrus recoltele oamenilor pe o rază de câţiva kilometri. Oamenii zic că nivelul apei a crescut cu aproape doi metri. Un localnic spune că de „peste trei decenii sunt aci, da aşa ceva n-am văzut în viaţa mea. În două ore a plouat de parcă s-au rupt cerurile”.   Practic, în unele curţi, apa a măsurat chiar şi doi metri. Panicaţi, localnicii au cerut ajutor, la 112, iar pompierii au intervenit cu pompe şi chiar cu bărci.  Cineva îşi amintea că o situaţie similară a mai fost doar la inundaţiile din 1970. Şi atunci apa a venit în foarte scurt timp peste localitate.   Şi prefectul Cosmin Pribac a spus că marea problemă a fost cauzată de o cantitate mare de precipitaţii, într-un timp scurt. „Nu au mai fost probleme în această zonă, acum  avem subsolul cantonului silvic şi mai multe curţi şi gospodării inundate. Cei mai afectaţi au fost localnicii din Şiştarovăţ, care nu s-au putut mobiliza la timp pentru a-şi salva toate animalele”. Pompierii au făcut şi bilanţul inundaţiilor din judeţul Arad. Astfel, s-a stabilit că au fost afectate 30 de curţi şi grădini, plus o hală industrială, iar două podeţe au fost distruse. De asemenea, localnicii au transmis că zeci de animale s-au înecat, înainte de a putea fi scoase din coteţele inundate. „La Şiria s-a intervenit cu angajaţi ai primăriei din localitate şi cu Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă care, cu motopompe, au scos apa din curţile oamenilor. Vorbim de o hală, două subsoluri, zece curţi şi zece grădini atât din Şiria,cât şi din Galşa şi Mâsca. Colegii mei au intervenit, la Şiştarovăţ, la şase curţi şi grădini, două poduri colmatate şi la două podeţe de lemn care erau distruse. A intervenit Garda nr. 1 Bârzava cu un ofiţer, zece subofiţeri, un autocamion, o motopompă, o barcă şi unelte genistice. La Şiştarovăţ s-a deplasat prefectul Aradului, prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, dar şi reprezentanţi de la Apele Române – Mureş”, ne informa cpt. George Pleşca, ofiţer de presă în cadrul ISUJ Arad.
Cristian Cotuna
Dacian Don

Recomandările redacției