Prăpăd lăsat în urmă de furtună – Peste zece mii de arădeni în beznă, copaci și stâlpi de electricitate prăbușiți, mașini avariate, în doar câteva ore

0
284

Circa 11.000 de arădeni au rămas fără curent electric, în urma furtunii ce s-a abătut asupra județului nostru ieri-noapte. Problemele au persistat și în cursul zilei de ieri, echipele ENEL fiind în teren pe tot parcursul zilei. Localnicii din Arad, Vinga, Semlac, Pecica, Iratoșu, Dorobanți, Șagu, Vladimirescu, Beliu au rămas în beznă în noaptea de duminică spre luni. Mai mulți stâlpi de electricitate au fost doborâți de vânt și pe unele șosele, copacii au fost smulși și s-au prăbușit pe carosabil.
În noaptea de duminică spre luni, în intervalul orar 23:30-02:00 în Dispeceratul ISU Arad s-au gestionat 22 de apeluri de urgență în urma fenomenelor meteorologice periculoase (cod portocaliu) de intensificări de vânt cu aspect de vijelie, descărcări electrice și precipitații însemnate cantitativ. În urma efectelor fenomenelor meteorologice periculoase au fost afectate sau blocate următoarele drumuri: DN7, DN79, DN69, DJ 709, DJ 709E.
S-a intervenit cu forțe de la Detașamentul Arad și Detașamentul Ineu pentru degajarea copacilor și a stâlpilor de electricitate căzuți pe drumuri în șase locații, iar la celelalte locații au intervenit Serviciile Volun­tare pentru Situații de Urgență din UAT-urile afectate, în cooperare cu ENEL și Secția Drumuri Naționale Arad. Potrivit reprezentanților ISU Arad, luni dimineața, la ora 08.00, nu au mai fost drumuri blocate.
Ca urmare a fenomenelor meteorologice ce au avut loc în cursul serii de 19-20 mai, furtuna cu aspect de vijelie, au fost afectate rețelele de medie și înaltă tensiune ale E-Distribuție Banat din județele Arad și Timiș.
„În timpul nopții echipele de electricieni au executat manevre de re-alimentare și au reușit, în mare parte da­- torită sistemelor de telecontrol, să reducă numărul de clienți afectați. Astfel, la ora 8.00 mai erau nealimentați 10.900 de consumatori din zonele – Arad, Vinga, Semlac, Pecica, Iratoșu, Dorobanți, Șagu, Vladimirescu, Beliu. În Timiș, se lucrează pentru restabilirea alimentării clienților (înaltă și medie tensiune afectați), circa 2900, în zone din Timișoara, Giroc, Sânnicolau Mare, Banloc, Teremia Mare, Dudeștii Vechi, Valcani, Parta, Cărpiniș, Sacalaz, Orți­soara, Satchinez, Giarmata, Dumbrăvița, Ghiroda. Echipele E-Distribuție Banat lucrează în continuare, astfel încât toți consumatorii să fie reali­- mentați în cât mai scurt timp”, spun reprezentanții E-Distribuție Banat.
Furtuna năprasnică de duminică noapte a făcut ravagii și în municipiu, nu doar în județ. Pe lângă faptul că unii cetățeni au rămas fără curent electric, mai mulți copaci și crengi au fost smulși de vânt și doborâți pe Malul Mureșului, în zona stadionului Gloria, și nu numai, și în Parcul Copiilor.
Stâlp de curent pus la pământ
în Pecica
Încă din prima jumătate de oră de furtu­nă, pompierii au trebuit să intervină la intra­rea în oraș dinspre Arad. Aici au căzut pe par­­- tea carosabilă, duminică noaptea, atât copaci, cât și un stâlp de curent, cei prinși în tra- ­fic fiind obligați să se oprească, drumul fiind blocat și fără altă cale de acces în oraș. După aproximativ o oră de la începerea furtunii, în Pecica, nici un bec nu funcționa încă, pecicanii rămânând fără nici o sursă de curent și toate străzile fiind acoperite de întuneric.
Pe lângă toate acestea, o serie de evenimente s-au petrecut în mai multe zone din Arad începând cu primele minute ale furtunii, mașinile fiind avariate și traficul îngreunat. Drumul de acces spre Peregul Mare a fost blocat de un copac căzut pe toată partea carosabilă o bună bucată de vreme până acesta a fost tras de pe șosea. În parcarea unui magazin din Arad, cărucioarele de cumpărături au fost împinse de vânt până în mașinile parcate din apropierea lor, iar pe Calea Iuliu Maniu, ghenele de gunoi au luat-o la vale pe partea carosabilă, oamenii fiind nevoiți să coboare din mașini și să le mute o dată la câteva minute ca să nu se întâmple o nenorocire.
Andreea Daniela
Claudia Gavra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.