„Ca urmare a creșterii numărului cazurilor de COVID-19 în Județul Arad și în urma consultărilor zilnice pe care le avem cu Direcția de Sănătate Publică, am decis să luăm în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență câteva măsuri restrictive cu scopul de a interveni în zonele unde există risc mare de infectare, astfel încât să evităm luarea unor măsuri mai dure în perioada apropierii sfintelor sărbători pascale. Chiar dacă am luat aceste măsuri, doresc să transmit un mesaj proactiv, de conștientizare a respectării normelor care sunt luate la indicațiile specialiștilor în sănătate publică. Nu este important câte amenzi se dau, ci câte persoane respectă măsurile de prevenire și se vaccinează. Toată lumea știe, inclusiv cei fără pregătire medicală, că este mai ușor să previi decât să vindeci. De aceea este important să conștientizăm cu toții, simpli cetățeni, reprezentanți ai persoanelor juridice care desfășoară activități cu publicul sau conducători de instituții publice, importanța respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Tot în ideea prevenirii, consider că vaccinarea este cel mai simplu și rapid mod pentru a scăpa, în primul rând, de formele grave ale bolii, iar apoi de a diminua semnificativ numărul îmbolnăvirilor astfel încât să revenim la viețile noastre normale, de dinaintea pandemiei. Avem la îndemână acest instrument al vaccinării, avem locuri libere în Arad și toate vaccinurile care se administrează au primit avizul organismelor medicale de control și supraveghere de la nivel național și european. Îi rog pe toți arădenii care nu s-au vaccinat să se înscrie în platformă și să se informeze numai din surse oficiale”, a declarat, vineri, Prefectul Județului Arad, Tóth Csaba.

Acesta a adăugat, în cadrul unei conferințe de presă, că, alături de unul dintre subprefecți, s-a vaccinat chiar cu AstraZeneca, ba chiar cu  o doză din lotul suspendat.

La nivel național, tot vineri s-a luat decizia anulării măsurii de maximă precauție care a presupus carantinarea lotului de vaccin ABV2856, produs de compania farmaceutică Oxford/AstraZeneca.

Recomandările redacției