După ce în urmă cu câteva zile, la groapa de gunoi Lipova s-au făcut controale în urma incendiului, la început de săptămână, autoritățile au efectuat noi verificări.
Chiar prefectul județului, Florentina Horgea a verificat luni, 28 august, stadiul operațiunilor de stingere a incendiului de la groapa de gunoi din Lipova, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad, Primăriilor din Lipova și Păuliș, respectiv Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lipova. „Cu ocazia controlului s-a constatat că toate focarele de incendiu sunt stinse, fiind acoperite cu pământ.  Aceeași situație a fost constatată și cu ocazia controlului efectuat sâmbătă, neexistând astfel focare de incendiu care să se fi reaprins în ultimele două zile”, au anunțat reprezentanții Prefecturii.
(S.S.)

Recomandările redacției