Instituţia Prefectului face precizări vizavi de avertizarea meteorologică de cod galben de ninsori şi vânt puternic, emisă pentru judeţul nostru.  Atenţio­na­rea este valabilă începând de ieri, de la orele serii şi până astăzi, la orele amiezii. „Având în ve­dere aceste avertizări ale meteorologilor  îi rog pe toţi conducătorii auto să evite în perioada codului galben deplasările care nu sunt necesare iar dacă totuşi pornesc la drum să se asigure de echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. De asemenea, este recomandat să se informeze în prealabil cu privire la starea drumului pe care vor să mear­gă. În municipiu în mod special îi rog pe proprietarii de autovehicule să faciliteze intervenţia autospecialelor de deszăpezire astfel încât să nu se creeze blocaje. Echipajele de desză­pe­zire ale Secţiei  de Drumuri Naţio­nale şi  ale CJA, cadrele ISU, ale IJP pre­cum şi ale altor instituţii cu atri­buţii în situaţiile de urgenţă sunt pregătite pentru intervenţie. La ni­velul Instituţiei Prefectului, precum şi la nivelul Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă se va institui regimul de permanenţă”, a declarat prefectul Cosmin Pribac.

Recomandările redacției