Halmagiu 5 Halmagiu 4 Halmagiu 3 Halmagiu 2 Halmagiu 1În urmă cu ani buni de zile, Nedeia de la Hălmagiu se ţinea pe Dealul Şortocului. Bătrânii încă îşi mai amintesc din acea perioadă, când domnii de la „comitetul de partid” veneau cu Daciile negre, cu număr mic, pe care le parcau în buza dealului. Am putut studia şi un afiş din acea perioadă, care glăsuia aşa: „Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al comunei Hălmagiu organizează în ziua de duminică, ora 11,00, Nedeia de la Hălmagiu de pe Dealul Şortoc”. Mai departe, afişul prezenta şi programul manifestării, din care nu lipseau brigăzile artistice de agitaţie, care înfierau cu mânie proletară pornirile ciocoieşti, programul pionierilor şi şoimilor patriei, după care urmau alocuţiunile politice, apoi dansuri populare, solişti vocali şi instrumentişti din judeţul Arad şi din judeţul Hunedoara. Petrecerea ţinea până la lăsatul întunericului, iar oficialităţile de la primăria din acea perioadă trăseseră chiar şi o reţea electrică până pe Dealul Şortocului. Exista, de asemenea, şi o scenă turnată în beton, pe care evoluau formaţiile artistice de amatori. Până prin 1982-1983, berea şi „mititeii” erau din belşug, iar spectatorii care se adunau aici cu su­tele îşi puteau permite să-şi cumpere câte ceva chiar şi de la tarabele cu mărunţişuri de pe margine. Mai apoi, după 1983, începuseră să se rărească nu doar produsele alimentare, dar oamenii se descurcau din ce în ce mai greu şi cu benzina, astfel că turiştii erau din ce în ce mai puţini. Veneau, în schimb, pe goştie, tinerii plecaţi la şcoală sau la muncă la oraş, iar cu prilejul Nedeii de la Hălmagiu se reîntregeau familiile, la fel ca de Paşti sau de Crăciun. Din bătrâni, se povesteşte că primul loc al Nedeii de la Hălmagiu era chiar la poalele Dealului Şortocului, unde func­ţiona şi un birt particular. Mai apoi, locul nedeii s-a mutat în localitate, cam pe unde este amplasamentului actualului Cămin Cultural. Alţii mai vor­besc şi des­pre o altă locaţie a nedeii, în curtea Birtului Mare. Doar după anul 1978 s-a amenajat marele platou de pe Dealul Şortocului, prin grija primarilor din acea vreme, Iosif Ştefea şi Traian Indrieş. Stând de vorbă cu bătrânii, cuprinşi de nostalgie, majoritatea dintre ei sunt de părere că pe Dealul Şortocului era mai frumos să se amenajeze Nedeia de la Hălmagiu, mai ales că locul a intrat deja în conştiinţa colectivă. Alţii, în schimb, cu precădere cei din generaţia de mijloc, dar şi o parte dintre tinerii cu care am stat de vorbă, preferă actuala locaţie din centrul localităţii, mai ales că Hălmagiul de astăzi este o localitate cu o infrastructură modernă, cu care se poate mândri, iar scena cu sunet şi lumină este una cât se poate de performantă.
De pe Dealul Şortocului, în Parcul „Avram Iancu”
Parcul Central din Hălmagiu este pregătit, din toate punctele de vedere, să găzduiască Nedeia de sâmbăta şi duminica viitorare. Rondourile de flori din centrul localităţii au fost amenajate chiar de săptămâna trecută de către muncitorii de la Primărie şi de către cei de la asistenţa socială, iar scena care a fost construită pe Măsura 3.2.2. este pe deplin funcţională. Programul manifestărilor culturale începe din seara zilei de sâmbătă, de la ora 19,30, când va începe un concert extraordinar de muzică folk, sub coordonarea maestrului Nelu Pitic. Această seară de folk vine să împlinească solicitările amatorilor acestui gen muzical, într-atât de popular înainte de 1989.
Duminică, începând cu ora 15,30, va avea loc un mega-spectacol folcloric, unde vor evolua formaţii artistice locale şi din comunele învecinate, dar vor exista şi invitaţi de prestigiu: Ansamblul Folcloric „Auşama” din Bihor, cu­noscuta interpretă de muzică populară originară din Şicula Aradului, Florica Bradu, precum şi cunoscuta interpretă venită tocmai din Suceava lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Elisa Hechelciuc. Suntem convinşi că publicul hălmăgean va fi cuce­rit de evoluţia formaţiilor artistice anun­ţate, iar artiştii consacraţi vor fi aplaudaţi la scenă deschisă. Ne-am interesat şi de celelalte pregătiri pentru buna desfăşurare a Nedeii de la Hălmagiu, iar cunoscutul om de afaceri Gelu Sida ne-a dat asigurări că cei mai buni virşli, cei mai frumoşi mititei şi cele mai apetisante grătare vor fi gata pregătite pentru a-i răsfăţa pe gurmanzi şi pe invitaţi.
Cât priveşte organizarea propriu-zisă, am stat de vorbă şi cu angajaţii Primăriei din Hălmagiu, care ne-au dat asigurări că totul este sub control. Fireşte, au mai existat şi unele mici neplăceri – cum s-a întâmplat cu găinile care au fost lăsate prin Parcul „Avram Iancu” şi care au râşchiat pământul şi au ciugulit florile sădite de săptămâna trecută – dar una peste alta, localitatea Hălmagiu este mai pregătită ca niciodată să întâmpine Nedeia satului. Şi nu sunt doar vorbe goale, deoarece localitatea Hălmagiu se poate mândri că este aşezarea cu cel mai ridicat confort urban din toată zona. Nu spunem noi acest lucru, care am putea să fim acuzaţi de subiectivism, ci îl spun toţi cei care vin, săptămână de săptămână la piaţa din Hălmagiu, de prin Bihor, de prin Hunedoara sau de prin alte părţi.
Un alt aspect pe care l-am sesizat şi care vine spre lauda edililor din fruntea primăriei noastre ţine de amenajarea centrului civic al localităţii. Peste tot în zona centrală a fost suplimentat numărul coşurilor de gunoi, iar gunoiul menajer este preluat de două ori pe săptămână din faţa gospodăriilor cetă­ţenilor. Iată că după doi ani de când Hălmagiul a arătat ca un mare şantier, ce părea că nu se mai termină niciodată, a venit şi vremea să ne bucurăm şi de detalii: de sădirea florilor, de udatul gazonului, de punerea coşurilor de gunoi şi de măturatul străzilor asfaltate. Lucruri absolut de neimaginat cu câtăva vreme înainte.

  • halmagean spune:

    Domnule   ziarist  ,  este  bine ca scrieti un  articol  echidistant  fata de  cei care intradevar  se  ocupa de  nedeia de la  Halmagiu .  Cinste  lor .  Numai ca  dumneavoastra  publicati  niste poze  care nu  sunt de actualitate ci sunt de anul  trecut sau de 2-3  ani.   Dupa  fiecare  nedeie  parcul  este  distrus  din  cauza  afluentei mari de  oameni,  iar scena asezata in  fata  caminului  cultural e ca nuca in  perete ,  folosita  odata pe  an   la  nedeie  si poate in  campanie electorala .  Prea  mari  costuri  pentru  utilizarea  ei !    Oare  primarul  are  curaj  sa  vie  la  nedeie  la  Halmagiu ???

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției