ritmicaPentru a doua oară în ultimii trei ani, oraşul nostru găzduieşte Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică, întrecere rezervată junioarelor şi senioarelor. La fel ca şi în 2011, cele mai bune sportive din ţară îşi dau întâlnire, din nou, la Arad, mai exact la sala de sport a Universităţii Aurel Vlaicu. Competiţia este programată în perioada          3-6 octombrie, iar clubul organizator, CSM Arad, va fi reprezentat la toate categoriile, atât la individual cât şi în concursul pe echipe. La junioare II vor concura Sonia Icim, Carla Fizedean, Valentina Ladar, Carmen Ladar şi Ilyes Evelyn, la junioare Alexandra Bock, Vanessa Kling, Miriam Aioanei şi Anamaria Berar iar la senioare Ştefania Chiriac, Lorena Stog şi  Flavia Micula.
CSM Arad vizează cât mai multe medalii
„Obiectivele s-au mai schimbat de la începutul anului, pentru că, pe parcurs, câteva fete s-au lăsat. Nu le mai avem pe Adina Zoica, Diana Neag şi Alexandra Morar. Oricum, ne propunem câteva medalii la senioare, Ichim este şi ea bine cotată la individual, sperăm la clasări bune şi cu echipele, şanse mai mari avem la junioare II, pentru că la junioare concurenţa este puternică”, ne-a declarat antrenoarea de la CSM Arad, Daniela Chiriac. Arădencele se pregătesc pe plan local, dar în week-end, patru dintre ele se vor deplasa la un concurs internaţional:
Concurs în Bosnia, în weekend
„Chiriac, Bock, Ichim şi Fizedean merg în Bosnia, pentru a se pregăti în vederea Campionatelor Naţionale. Vom mai avea pe 1 noiembrie concursul internaţional de la Arad, care trebuia să îl facem în primăvară. Avem până acum confirmarea unui club din Franţa. Am vrut neapărat să organizăm acest concurs, în special pentru fete, care merită efortul nostru, dar şi pentru părinţi, mereu alături de noi”, mai spune Daniela Chiriac, care reuşeşte de ani buni să ţină sus steagul gimnasticii ritmice arădene.

Recomandările redacției