Pregătiri pentru Târgul de Primăvară

0
236

targPe platoul din fața Palatului Administrativ au început pregătirile pentru Târgul de Primăvară, care se va deschide, în centrul Aradului, cel mai probabil, în ultima săptămână din luna martie.
Joi, echipele de muncitori care se ocupă cu amenajarea târgului au descărcat primele platforme din lemn pe care vor fi montate căsuţele.
În cadrul Târgului vor fi amenajate 35 de căsuţe, atât pe platforma din faţa Primăriei, cât şi pe strada Romul Veliciu.
Târgul va fi deschis, zilnic, între orele 11.00 şi 23.00.
Vizitatorii Târgului de Primăvară vor putea cumpăra ouă încondeiate, flori, decoraţiuni, icoane, jucării, obiecte de anticariat şi antichităţi, cozonaci, dulciuri, dar şi alte produse specifice sărbătorilor.
La târg vor fi prezenți producători de vinuri din Podgoria Aradului, dar comercianţi care vor scoate la vânzare cadouri, jucării, flori şi aranjamente florale.
De asemenea, vor fi prezenți producători tradiţionali din judeţ, precum şi unităţi de alimentaţie publică, care vor avea la vânzare sucuri, prăjituri, minuturi, cafea şi produse de patiserie.
Pentru copii va fi amenajat un țarc cu iepuraşi, dar şi unul cu miei vii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.