În acest an REDRUN revine la Arad, pentru a patra oară la finalul lunii septembrie. Stadionul Gloria se va transforma sâmbătă 29 septembrie, începând cu ora 9,30 în principalul punct de atracție al orașului.
Din acest loc agreat de arădeni pentru a face sport, se va da startul competiției. Totodată aici va fi și linia de sosire și festivitatea de premiere dedicată celor mai iscusiți dintre alergătorii care se vor încumeta pe traseele Red Run. Aceasta este cea mai provocatoare cursă urbană cu obstacole.
Organizatorii, Centrul Județean de Voluntariat și Centrul Municipal de Cultură, anunță pentru cea de-a patra ediție a Red Run multe surprize și trasee incitante. Dar și bună dispoziție și multă, multă adrenalină. „Îi așteptăm pe iubitorii și susținătorii acestei competiții, care a devenit an de an mai incitantă, ca până la data de 28 septembrie , ora 16.00, să dea curs acestei provocări în număr cât mai mare. Așa cum am reușit ca în fiecare an sa devenim mult mai buni, ne dorim ca și în acest an să organizăm o competiție pe placul și conform așteptărilor simpatizanților și participanților acestui eveniment ”, declara organizatorii acestei competitii
Doritorii sunt rugați să acceseze site-ul www.redrun.ro pentru detalii și înscrieri.

Recomandările redacției