Hoții care au aruncat în aer bancomatul din cartierul Afla au furat aproape 425.000 de lei. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, prejudiciul cauzat a fost stabilit la suma de 424.800 de lei. Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad se efectuează cercetări în continuare în vederea identificării persoanelor care se fac vinovate de comiterea faptei și tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

O explozie a avut loc, în noptea de 13/14 ianuarie, la un bancomat aflat lângă un magazin din municipiu, fiind provocată de hoţi care au încercat astfel să scoată bani din aparat. În jurul orei 1.30, polțiștii au fost sesizați despre faptul că la un bancomat situat pe strada Tunarilor din municipiu, ar fi avut loc o explozie, distrugându-l. Explozia a avut loc la un bancomat aflat pe strada Tunarilor, lângă un magazin, şi a fost una de mică intensitate.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat la momentul respectiv că trei casete metalice cu bani au fost extrase după ce bancomatul a fost distrus, hoţii introducând gaz dintr-o butelie pentru a declanşa explozia. Gazul ar fi fost introdus în bancomat prin fanta frontală. Explozia a distrus complet aparatul, dar a provocat pagube şi în holul magazinului Carrefour unde acesta era amplasat. În fuga lor, hoții nu s-au mai întors să recupereze  o casetă cu bani și s-au urcat într-o mașină, banii fiind găsiți de angajații firmei de pază.

Recomandările redacției