În cadrul vizitei premierului Florin Cîțu la Arad, președintele CJ Iustin Cionca a prezentat problemele și nevoile din vestul țării, în calitate și de președinte al Consiliului de Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, mandat în care a fost ales de președinții de Consilii Județene și primarii din partea vest a țării. Prim-ministrul a prezentat, la rândul său, principiile PNRR, planul național de la care se așteaptă   pârghii pentru redresarea României. La ședința de la Arad  la care au participat toți președinții de Consilii Județene din vestul țării (Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș Severin), primari sau viceprimari ai marilor orașe și comune, membri ai Consiliului de Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, ,,Premierul a cerut viteză și eficiență de la administrațiile locale, reducerea birocrației, iar noi i-am solicitat accelerarea procesului de descentralizare, ca deciziile cu adevărat importante pentru cetățeni să fie luate în cunoștință de cauză, cât mai aproape de ei”, declară Iustin Cionca.

,,În PNRR, o condiţie importantă a fost să fie proiecte mature, care pot să fie finalizate până în 2026. Nu poţi să te duci la Comisia Europeană cu proiecte care se finalizează istoric în şase, şapte, opt ani şi să spui că le faci în trei ani de zile după ce tu niciodată n-ai făcut un astfel de proiect în România, deci n-ai niciun fel de istorie că poţi să faci un astfel de proiect”, a afirmat premierul Cîțu.

De asemenea, acesta a declarat că, printr-o ordonanță de implementare a Planului, va include și cele opt Agenții de Dezvoltare Regională să implementeze proiectele de investiții.

”Administrația trebuie să se miște foarte repede. În ordonanța de implementare pe care o vom implementa, vom include și ADR-urile la unitățile care să implementeze proiecte de investiții, nu doar ministerele. E o modificare pe care o vom face în perioada următoare”, a declarat Florin Cîțu.

Recomandările redacției